Şeful SRI: Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale

| 27 feb, 2014

Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale pentru că vulnerabilizează statul, aduce prejudicii economiei şi creează dezechilibre în societate şi frustrări, a declarat, joi, directorul Serviciul Român de Informaţii (SRI), George Maior, la prezentarea raportului de activitate al DNA pe anul 2013.

'Dincolo de faptul că SRI este o instituţie pivot a securităţii naţionale, noi avem o cooperare deosebită cu DNA pentru că, şi la nivel de lege dar şi în felul în care percepem noi securitatea naţională, corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Să ne înţelegem foarte clar asupra acestui aspect. Este o ameninţare pentru că vulnerabilizează statul, aduce prejudicii economiei, creează dezechilibre în societate şi frustrări şi prin aceasta securitatea naţională a statului este ameninţată. Priviţi şi la regiune, priviţi în jur, unii au observat acest lucrul - revolte ale populaţiilor datorate şi unor sisteme profund corupte ', a afirmat Maior. 

El a admis că sunt şi alte cauze geopolitice, dar că aceasta este o cauză în ceea ce priveşte multe evenimente care se întâmplă, uneori chiar la graniţa României.

'Dacă ţara noastră este o ţară stabilă din punct de vedere al esenţei statului, acest lucru se datorează şi activităţii DNA. Este o latură, o lumină nouă pe care vreau să o aduc aici în discuţie pe linia anticorupţiei şi altor instituţii bineînţeles', a subliniat şeful SRI.

George Maior a felicitat noua echipa de conduce a DNA şi procurorii pentru menţinerea ritmului şi creşterea cantităţii şi calităţii abordărilor acestei instituţii pe linia anticorupţie.

'Profeţiile despre încetinirea activităţii DNA, despre slăbirea activităţii DNA şi activităţii anticorupţie în general făcute de unii nu s-au adeverit, dimpotrivă, vedeţi foarte bine chiar un progres calitativ şi cantitativ în activitatea acestei instituţii', a mai spus şeful SRI.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ