Şmecheria lui Băsescu cu certificatele verzi
După ce a încercat prin toate mijloacele să blocheze legea care permitea reeşalonarea certificatelor verzi şi implicit scăderea facturilor pe care populaţia le plăteşte la energia electrică, Traian Băsescu a promulgat într-un final respectiva ordonanţă.
Desigur, după ce a solicitat reexaminarea proiectului de către Parlament şi după ce a ales calea sesizării Curţii Constituţionale, este evident că, oricum am interpreta demersurile şefului statului, ele marchează o repliere şi totodată o nouă înfrângere de imagine. În fapt, este pentru a doua oară în această lună când Traian Băsescu cedează în faţa Cabinetului Ponta, după episodul validării noii echipe guvernamentale când preşedintele nu a mai aşteptat decizia CCR la sesizarea înaintată de PDL-PMP. De amintit că, la acel moment, verdictul judecătorilor Curţii a fost net în defavoarea lui Băsescu & Co., cu un scor de 8-1. Prin urmare, nu este exclus ca, şi de această dată, Traian Băsescu să fi urmărit în primul rând evitarea unei înfrângeri la CCR, eşec care ar fi cântărit greu pe umerii preşedintelui.
În această logică, mesajul şefului statului – “acum aştept ieftinirea energiei electrice” – nu este altceva decât o încercare nereuşită de a muta discuţia dintr-un registru profund defavorabil lui Traian Băsescu într-o zonă prin care încearcă să pună presiune asupra Cabinetului Ponta.
În realitate însă, discuţia despre ieftinire avansată de liderul de la Cotroceni îmbracă mantia populismului. Legea privind reeşalonarea certificatelor verzi viza în primul rând blocarea creşterilor haotice ale tarifelor la energia electrică. Astfel, este deja cunoscut că, pe facturile la electricitate plătite de români, o pondere semnificativă era reprezentată de certificatele verzi. Or, OUG adoptată de Guvern, trecută prin Parlament şi într-un final promulgată de şeful statului elimină de pe facturile consumatorilor casnici tocmai plata acestor certificate. Pentru românii cu venituri modeste, reeşalonarea certificatelor în cauză înseamnă un adevărat balon de oxigen.
Ca de fiecare dată, Traian Băsescu a maximizat un conflict între Palatele Cotroceni şi Victoria, iar când a constatat că şansele de reuşită sunt minime, şeful statului o dă la întors. Preşedintele ştie foarte bine că proiectul reeşalonării nu presupune ieftiniri în sensul pe care îl invocă. Dar cum durata şederii sale la Cotroceni se apropie de scadenţă, proliferarea unor mesaje cu evidente tente populiste pare a fi cartea unică pe care Traian Băsescu mai poate paria.
Din toată această dispută, esenţialul pe care cu siguranţă populaţia îl va reţine este acela că în timp ca Cabinetul Ponta a încercat să blocheze creşterile de tarife la energia electrică, lui Traian Băsescu i-a păsat prea puţin de preocupările şi grijile românilor.