Sondaj: 42% dintre români cred că Antonescu este vinovat în cazul ruperii USL

| 24 feb, 2014

Peste jumătate dintre români consideră că există tensiuni importante în Uniunea Social Liberală (USL), iar 42% sunt de părere că liberalul Crin Antonescu este principalul vinovat în cazul ruperii USL, relevă un sondaj al CSCI.

Astfel, 42% dintre respondenţii respectivului sondaj îl indică pe Crin Antonescu drept principalul vinovat în cazul în care USL se va rupe, 18% pe Victor Ponta, 29% susţin că ambii sunt vinovaţi, iar 11% au ales varianta 'nu ştiu/nu răspund'.

La întrebarea cine este vinovat pentru perpetuarea crizei actuale din USL, 35% l-au menţionat pe Crin Antonescu, 14% pe Victor Ponta, 4% pe Daniel Constantin, 1% pe Gabriel Oprea, 13% pe Traian Băsescu, iar 8% consideră că toţi sunt vinovaţi, în timp ce 10% au răspuns că niciunul, iar 15% au spus 'nu ştiu/nu răspund'.

Întrebaţi dacă în acest moment relaţiile dintre PSD şi PNL în interiorul USL sunt sau nu tensionate, 77% dintre respondenţi consideră că sunt, în timp ce 9% au spus contrariul, iar 14% au optat pentru varianta 'nu ştiu/nu răspund'.

Potrivit sondajului citat, 41% dintre respondenţi sunt de părere că Victor Ponta şi PSD susţin cel mai bine obiectivele USL şi doar 14% consideră acest lucru despre Crin Antonescu şi PNL, iar 3% despre Daniel Constantin şi PC, iar 1% despre Gabriel Oprea şi UNPR.

Pe de altă parte, în cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European, 42% (dintre cei care au exprimat o opţiune de vot şi au probabilitate mai mare de a se prezenta la urne - 39% din eşantion) optează pentru USD (PSD+PC+UNPR), 16% pentru PNL, 13% - PDL, 7% - UDMR, 6% - PMP, 5% - PP-DD, 11% - alţii.

Întrebaţi dacă este important sau nu ca liderii USL să continue confruntarea cu preşedintele Traian Băsescu, 78% (dintre cei care au exprimat ca opţiune de vot USD sau PNL, 27% din eşantion) consideră că este important, 13% că nu este, iar 9% au optat pentru varianta 'nu ştiu/nu răspund'

Sondajul CSCI a fost realizat la nivel naţional în perioada 16 - 18 februarie, pe un eşantion de 950 de interviuri. Eşantionul a fost validat pe baza datelor INSSE 2011 şi recensământul populaţiei 2002. Eroare tolerată este 3,3%, la un nivel de probabilitate de 95%.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ