TRAIAN BĂSESCU. Traian Băsescu şi-a comemorat suspendarea cu noi atacuri politice
TRAIAN BĂSESCU. La doi ani de la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României, şeful statului a oferit joi o nouă mostră a demagogiei sale.
TRAIAN BĂSESCU. Prezent la o conferinţă organizată de către PMP care marca doi ani de la suspendarea sa, Traian Băsescu nu numai că nu a catadicsit să îşi ceară scuze celor 7,4 milioane de români care l-ar fi vrut plecat de la Cotroceni încă din 2012, dar a şi atacat la foc automat instituţiile statului.
Traian Băsescu s-a declarat în repetate rânduri adeptul întoarcerii către popor, însă când românii i-au arătat prin vot că şi-a încălcat prerogativele şi că este momentul să părăsească palatul Cotroceni, acesta s-a încăpăţânat să conteste rezultatul referendumului şi a decis să îşi continue mandatul. Având în vedere că 7,4 milioane de românii s-au pronunţat pentru demiterea sa într-o proporţie covârşitoare, rezultatul votului din urmă cu doi ani l-a deligitimat pe şeful statului. Chiar dacă Traian Băsescu a fost repus în funcţie ca urmare a neîntrunirii numărului suficient de voturi pentru demitere, pentru milioanele de români care s-au pronunţat pentru demiterea sa, actualul preşedinte nu mai are nicio credibilitate.
CITEȘTE ȘI: TRAIAN BĂSESCU primește replică DURĂ de la VICTOR CIORBEA
Nu putem uita că încă de la începerea procedurii de suspendare a preşedintelui, presa subordonată lui Traian Băsescu şi clica sa au iniţiat o întreagă campanie de denigrare a instituţiilor statului acuzând o lovitură de stat. Ceea ce este şi mai grav este că la acel moment, PDL, în frunte cu Monica Macovei, au pus România într-o lumină nefavorabilă la Bruxelles, creând un mare deficit de imagine ţării noastre susţinând că în ţara noastră a fost dată o lovitură de stat. La doi ani de la suspendare, Traian Băsescu dă din nou dovadă de ipocrizie, acuzând actuala guvernare că a fost artizana loviturilor de stat. Ceea ce presa portocalie, Traian Băsescu şi acoliţii săi ignoră cu bună ştiinţă este faptul că acesta a rămas preşedinte tocmai pentru că actuala guvernare a respectat prevederile statului de drept. La momentul referendumului, USL a respectat prevederile constituţionale prin care se precizează că preşedintele ţării nu poate fi demis decât prin votul a jumătate plus unu din numărul celor prezenţi pe listele electorale.
CITEȘTE ȘI: Presa străină: Traian Băsescu se află într-o situaţie dificilă, dar trebuie să meargă până la capăt
În ciuda numărului mare de români care s-au pronunţat pentru demiterea sa, imediat după ce rezultatul referendumului a fost validat, Traian Băsescu şi acoliţii lui au contestat rezultatul votului şi au acuzat fraude masive. Analizând la rece, după doi ani de la referendum, putem constata că acuzaţiile portocaliilor de la acea vreme nu au avut nicio susţinere. Din cele doua milioane de voturi, pe care şeful statului şi acoliţii săi le acuzau că ar fi fost fraudate, s-a dovedit că doar 8 voturi au fost anulate ca dovadă a nerespectării legii.
CITEȘTE ȘI: Tăriceanu: Băsescu a promovat un model prezidenţial MALEFIC pentru România
Din fericire, mult a fost, puţin a rămas. În cele din urmă, actualul lider de la Cotroceni mai are doar 5 luni de mandat după care românii vor avea şansa să îşi aleagă un preşedinte care să îi reprezinte onest şi să acţioneze corespunzător în raport cu instituţiile statului şi cu cetăţenii.