Traian Băsescu a solicitat o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy

| 15 ian, 2014

Administraţia Prezidenţială anunţă întâlnirea pe care preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, o vor avea joi, la Bruxelles, aceasta având loc la solicitarea şefului statului român.

Pe agenda discuţiilor dintre cei doi oficiali se va afla şi subiectul aderării României la Schengen.

"Întâlnirea are loc la solicitarea domnului preşedinte Traian Băsescu. Pe agenda discuţiilor se vor afla subiecte de interes comun, precum şi priorităţile României în interiorul Uniunii Europene în cursul anului 2014, printre care asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, aderarea României la spaţiul Schengen şi dezvoltarea Coridorului sudic de alimentare cu gaze naturale a pieţei europene", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit programului preşedintelui, postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, întrevederea dintre Traian Băsescu şi Herman van Rompuy va avea loc la ora 12,15 (ora României), la sediul Consiliului European.

Încă de zilele trecute, pe site-ul Consiliului European se preciza că va avea loc pe 16 ianuarie întâlnirea dintre şeful statului român şi Herman van Rompuy.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ