Meciul continuă între sateliţii lui Băsescu de dragul Elenei Udrea

| 16 ian, 2014

În loc să se clarifice, situaţia opoziţiei de dreapta din ţara noastră devine din ce în ce mai complicată. De la ruptura dintre Traian Băsescu şi PDL, urmată de apariţia Mişcării Populare, diverşii lideri de dreapta par mai degrabă preocupaţi de certurile dintre ei decât de a veni cu alternative la propunerile USL.

În paralel, speranţele lui Mihai Răzvan Ungureanu, care încă mai are pretenţia că poate să devină preşedinte, şi rămânerea Elenei Udrea în PDL, unde face alături de Emil Boc opoziţie internă, complică şi mai tare datele problemei.

Pe fondul luptelor din opoziţie, recent a avut loc un schimb de replici elocvent pentru criza de reprezentativitate pe eşicherul de dreapta. Luni, liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu a ţinut să precizeze că „dacă am o ambiţie personală este să fiu preşedintele pe care îl va vota doamna Elena Udrea şi pe care îl va şi respecta. E o ambiţie personală, pentru că trebuie să conving şi, de vreme ce carisma nu funcţionează, trebuie să funcţioneze logica şi nu în ultimul rând cultura generală politică“. Declaraţia vine în contextul în care, la o conferinţă organizată săptămâna trecută de Grupul pentru Dialog Social la care a participat şi Elena Udrea, s-a afirmat că Ungureanu nu ar avea carisma necesară într-o campanie prezidenţială.

La câteva ore de la declaraţia liderului Forţei Civice, o altă voce s-a alăturat disputei, de această dată fiind vorba despre consilierul prezidenţial Cristian Hrituc. Într-o postare pe Facebook, el a ţinut să afirme că „după ce am văzut ultima declaraţie a lui Mihai Răzvan Ungureanu, mi-am dat seama, pentru a mia oară, că omul e pierdut în spaţiu. Orgolios şi vanitos este condus de propriile frustrări. Daca ar fi mai vizibil pe sticlă, probabil ar ajunge la 5%“. Desigur, o asemenea declaraţie demonstrează existenţa unor tensiuni importante în zona opoziţiei loiale şefului statului. Declaraţia lui Cristian Hrituc nu putea să fie făcută însă fără acordul şefului statului şi ne putem întreba ce încercă Traian Băsescu să realizeze printr-un astfel de mesaj.

La începutul lui 2012, Mihai Răzvan Ungureanu a fost extras de preşedintele României din zona serviciilor pentru a conduce, din postura de tehnocrat, un nou guvern. Cel mai probabil, calculul făcut la acel moment de Traian Băsescu era ca Ungureanu, din postura de tânăr politician ce putea genera mai multă încredere decât liderii democrat-liberali, să tragă PDL-ul în alegerile din decembrie. Alternativ, cel poreclit „MRU” putea să ţină culoarul deschis pentru un candidat prezidenţial mai apropiat de Traian Băsescu, cum erau Elena Udrea sau Emil Boc.

Noua majoritate USL constituită înainte de alegeri a îngropat complet strategia prezidenţială şi l-a transformat pe fostul premier într-o notă de subsol a politicii româneşti, deşi Ungureanu nu a înţeles acest fapt. Până de curând, fostul premier avea iluzii de preamărire, crezând probabil că se bucură de sprijinul lui Traian Băsescu în încercarea de a ajunge la Cotroceni. Astfel, declaraţia consilierului prezidenţial în legătură cu persoana sa reprezintă poate cel mai bun semnal că Ungureanu ar cam trebui să se retragă, din moment ce este cam izolat.

Între a-l sprijini în mod real pe Mihai Răzvan Ungureanu şi a o sprijini pe Elena Udrea, Traian Băsescu va alege întotdeauna cea de-a doua variantă. Pentru liderul de la Cotroceni, Ungureanu nu a reprezentat decât un pion a cărui utilitate a dispărut în momentul în care guvernul condus de el a picat. În schimb, Traian Băsescu a dat semnalul că a venit timpul ca toţi oamenii loiali lui să se încoloneze în spatele Elenei Udrea, singura sa favorită. În acest context, trebuie oare să ne aşteptăm, în următoarea perioadă, la mişcări ample dinspre PDL înspre PMP?

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 ian, 2014
cantautor
nu stiu la ce sa ne asteptam..
personal,astept sentintele definitive si irevocabile in procesele lui Fenechiu,Voiculescu,Nicolescu,Constantinescu,Vosganian,Videanu,Ridzi,Ponta-plagiat,Basescu..
Indiferent de solutii,pe care nu le voi comenta...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ