Dragnea: În stabilirea regiunilor nu vor sta orgolii politice
Vicepremierul Liviu Dragnea afirmă că reşedinţa unei regiuni "trebuie pusă în locul care asigură cea mai importantă funcţionalitate" şi spune că la baza stabilirii viitoarelor reşedinţe nu vor sta "orgolii şi criterii politice", ci "criterii funcţionale".
"Regionalizarea nu este un moft, este o obligaţie a acestei clase politice, iar organizarea teritoriului pe regiuni este fundamentală pentru viitorul acestei naţii. În ceea ce priveşte dorinţa unui judeţ sau a altuia de a avea reşedinţa în interiorul său, este firească, dar decizia nu se va baza pe orgolii şi pe criterii politice de moment, ci se bazează pe criterii funcţionale. Reşedinţa unei regiuni trebuie pusă în locul care asigură cea mai importantă funcţionalitate, care este centrul fluxurilor comerciale, fluxurilor economice, al celor demografice. Celelalte instituţii regionale vor fi amplasate în celelalte reşedinţe de judeţ", a spus Dragnea.
Potrivit vicepremierului, în fiecare judeţ din restul regiunii vor fi amplasate, de exemplu, Direcţia Regională de Sănătate sau Direcţia Regională Silvică ori Direcţia Regională în Educaţie.
Dragnea a făcut aceste afirmaţii la Cluj-Napoca, unde s-a desfăşurat, astăzi, a patra dezbatere publică organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu privire la procesul de regionalizare-descentralizare. Evenimentul a făcut parte din seria de consultări organizate de minister începând din luna mai, în fiecare regiune de dezvoltare, pentru definitivarea propunerilor privind procesul de regionalizare-descentralizare.