Victor Opaschi: Subvenţionarea cultelor înseamnă că statul le recunoaşte rolul în societate
Subvenţionarea cultelor de către stat înseamnă că statul recunoaşte rolul acestora în societate, a declarat secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi.
Subvenţionarea cultelor de către stat înseamnă că statul recunoaşte rolul acestora în societate, a declarat secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, marţi, la simpozionul 'Dimensiunea socială a relaţiei dintre statul român şi cultele religioase'.
'România nu este o excepţie în Europa în privinţa sprijinului financiar al cultelor religioase', a afirmat Opaschi, citat de Agerpres.
El a precizat că această finanţare nu înseamnă doar plata salariilor clericilor şi construcţia de biserici, ci acest sprijin este mult mai profund şi este susţinut de legile europene în vigoare.
'Viaţa religioasă este un domeniu unde statele moderne îşi declină competenţele (...), este domeniul în care statele trebuie să acţioneze discret atât în beneficiul celor credincioşi, dar şi al celor care nu cred', a spus Opaschi. El a adăugat că speră că acest simpozion va fi unul dintr-o serie de dezbateri.
Simpozionul 'Dimensiunea socială a relaţiei dintre statul român şi cultele religioase', organizat de Institutul Social Democrat 'Ovidiu Şincai' în colaborare cu Secretariatul de Stat pentru Culte, s-a desfăşurat la Biblioteca Naţională şi a fost moderat de Iuliana Cunovici şi Cătălin Raiu, de la Secretariatul de Stat pentru Culte.
Cătălin Raiu a declarat că această dezbatere este cu atât mai importantă cu cât în urma recensământului, peste 98 la sută dintre români aderă la unul dintre cele 18 culte recunoscute în România. Acesta a abordat şi declaraţia potrivit căreia statul român este considerat laic. 'În realitate, statul român este, în ceea ce priveşte guvernarea vieţii religioase, un stat neutru, care este interesat să încurajeze dinamica vieţii religioase în societate', a susţinut el.
Printre invitaţii simpozionului s-au numărat reprezentanţi ai cultelor religioase din România, membri ai Grupului de rugăciune din Parlament şi reprezentanţi ai unor ministere. Printre temele abordate s-au numărat raportul dintre legislaţia unei ţări şi religie, legătura dintre cultele religioase şi sistemul de sănătate, parteneriatul dintre guvern şi biserică şi beneficiile acestui parteneriat.
Medicul Daniela Bartoş, fost ministru al Sănătăţii, a vorbit despre experienţa sa personală în ceea ce priveşte relaţia sistem sanitar - culte reprezentate într-o ţară. Ea a făcut un scurt istoric al implicării Bisericii în instituţiile sanitare, vorbind de cei care sunt cunoscuţi în conştiinţa creştină drept 'doctorii fără de arginţi', dar a vorbit şi despre o audienţă pe care a avut-o la patriarhul Teoctist, imediat după Revoluţie, în care a dorit să ceară o mai mare implicare a Bisericii Ortodoxe în activitatea din spitale.
'Biserica Ortodoxă este implicată în probleme medicale şi sociale', a spus Daniela Bartoş.
Corneliu Vişoianu, consilier al premierului, a declarat că, dincolo de parteneriate şi acorduri, relaţia dintre culte şi autorităţile statului trebuie să funcţioneze în mod real.
'Trebuie să lucrăm împreună. Sunt multe acorduri, multe hârtii (...), trebuie să aducem toţi actorii la aceeaşi masă', a declarat el, adăugând că asemenea acorduri nu trebuie să fie 'o întrajutorare de moment'. 'Sper ca într-o zi să vorbim şi de sfinţii politicieni fără arginţi', a spus Vişoianu, subliniind că relaţia stat-culte trebuie să includă proiecte concrete.
Ştirile orei
Începând de astăzi, toţi credincioşii care vor ajunge în zona Dealului Mitropoliei din Bucureşti se vor putea închina la racla cu moaştele Sfântului Miel cu O Nară. Aducerea acesteia în România este rezultatul a patru luni de discuţii purtate între reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi călugării de la Muntele Athos. Aceştia consideră că efortul le va fi răsplătit pe măsură, mai ales din punct de vedere financiar.
“Mielul cu O Nară alină suferinţele din sufletele celor care cred în puterea sa vindecătoare. Fără sacrificiul suprem al acestuia, n-am fi ajuns să avem o credinţă bimilenară. Sau dacă am fi avut, aceasta n-ar fi fost desăvârşită. Rugămintea pe care o am faţă de credincioşi este ca aceştia să sărute cuviincios mielul şi să reţină faptul că mai întâi pielea trebuie dată înapoi.” a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Iulian Capsache.
Viaţa Sfântului Miel cu O Nară a fost una agitată, care s-a terminat într-un mod nefericit. El a fost prigonit de femei, care îl frecau până când i se făcea rău şi vomita. Spre sfârşitul vieţii, acesta a fost prins de câteva păgâne care l-au decalotat şi apoi l-au îngropat. În tradiţia populară se spune că Mielul Mântuitor a înviat într-a treia zi după fripturi şi s-a ridicat la ceruri, iar ortodocşii consideră că expresia “Credincioşi, să luaţi mielul !” este de bine.
Patriarhul Daniel promite că va continua să aducă în ţară rămăşiţe trupeşti ale câtorva sfinţi în perioada ce urmează: “Dacă se vor îmbulzi şi la următoarele sărbători, credincioşii vor avea câteva surprize foarte plăcute printre care se numără moaştele Ciocănitoarei Woody şi mantia Cuviosului Superman.”
Iată principalii paşi:
1. Intraţi în biserică facând semnul sfintei cruci şi rostind „Eu pup poala popii, popa pupă poala mea”;
2. Pe furiş, vă îndopaţi cu sarmalele furate din mâinile babei de lângă voi;
3. Vă spălaţi pe dinţi cu agheasmă pentru că va trebui sa língeţí icoanele din biserică. Ideea e să nu mai aveţi resturi de sarmale pe dinţi, astfel încât să nu le îmbăloşaţi;
4. Intraţi în altar şi cotizaţi la buzunarul meu pentru că altfel nu vă permit să molfăiţi ciolanele profanate (a.k.a. sfintele moaşte);
5. După ce în prealabil v-am dat lumină de sub sutană, vă îndepărtaţi împărţind coate şi pumni babelor si ortonauţilor zeloşi;
6. La sfârşit, cu o satisfacţie imensă că aţi putut molfăi sfintele moaşte ale Ciocănitoarei Woody şi aţi reuşit să ieşiţi pe poarta bisericii, plini de evlavie, începeţi să trageţi rafale de băşíní cu stropi, pentru a vă demonstra dreapta credinţă.
Ghidul de mântuire rapidă al părintelui Pazvante nu poate da greş. Efect duhovnicesc garantat
Doamnelor şi domnilor, fraţi şi surori, pentru că nu doreşte ca drept-credincioşii să folosească şampon de origine păgână, Patriarhul Daniel a hotărât ca aceştia să folosească doar şamponul Arsenie Boca, 100% ortodox, destinat spălării pe creier.
Puteţi gândi cu propria minte fără să aveţi nevoie de clişeele promovate de preoţi ? Creierul dumneavoastră funcţionează ireproşabil ? Logica, raţiunea şi gândirea critică vă definesc ? Aveţi bacalaureat sau aţi finalizat studiile universitare ? Noul şampon Arsenie Boca vă scapă de toate aceste probleme diabolice, lăsând loc “învăţăturilor” Bisericii. Aveţi îndoieli referitoare la religii şi zei ? Doriţi să scăpaţi de păcatul strămoşesc: neuronii ? Circumvoluţiunile reprezintă o povară ? Şamponul Arsenie Boca face ca toate acestea să dispară, lasându-vă creierul neted astfel încât pe el să vă poată patina muştele.
Simţiţi că nu mai puteţi gândi ? Creierul dumneavoastră a început să dea rateuri ? Aţi rămas fără discernământ ? Votaţi la îndemnul preotului ? Aţi început să ascultaţi manele ? Vi se întâmplă să vă curgă salivă în colţul gurii din cauza IQ-ului de omidă ? Înseamnă că şamponul Arsenie Boca şi-a făcut efectul şi sunteţi pregătiţi să treceţi la pasul următor pentru atingerea morţii cerebrale: balsamul bisericesc Iustin Pârvu. Acesta lasă loc superstiţilor şi stereotipurilor. După ce-l veţi folosi, veţi putea simţi o dorinţă enormă de a accesa Internetul şi a posta citate din Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc sau Petre Ţuţea, imagini cu icoane sau profeţii apocaliptice.
Nu uitaţi ! Folosiţi zilnic şamponul Arsenie Boca şi balsamul Iustin Pârvu ! Pentru o minte strălucitoare asemeni unui bec ars !!!
- Ai luat agheasmă ?
- Eee, am luat p~~a.
- Şi eu, ca proasta, am luat agheasmă !
************
Măicuţele mergeau pe bicicletă prin curtea mănăstirii. Maica stareţă:
- Nu mai faceţi atâta gălăgie, fetelor, că vă pun şaua la loc !
************
Un fost elev, la reuniunea de 10 ani, se adresează profesorilor săi din liceu:
- Stimaţii mei profesori, mă tot frământă o întrebare: chiar atât de idiot eram, de mă tot lăsaţi corigent ?
- Vaaai, se poate, părinte ?
************
Merge o femeie la un popă:
- Părinte, spovedeşte-mă. I-am făcut l~~a lui bărbatu-mi-o.
- Femeie, spune de trei ori Tatăl Nostru şi apoi mergi la râu să te speli pe mâini !
Pleacă femeia să se spele după ce a spus Tatăl Nostru, apoi ajunge acasă.
Soţul: Unde ai fost Mărie ?
- La râu, să mă spăl.
- Si cụ cine te-ai întâlnit acolo ?
- Cụ preoteasa, făcea gargară.
************
De ce merge Iisus pe apă ?
- Orice rąhąt pluteşte.
************
Care este numele real al lui Iisus ?
- Conchita Wurst.
************
Un pedofil, după moarte, rătăcind pe la poarta Raiului, îl întreabă pe Sfântul Petru: “Îl caut pe pruncul Iisus. Este aici ?”
************
Care-i diferenţa între Iisus şi o icoană a lui Iisus ?
- Pentru icoană ai nevoie de un singur cui.
************
De ce moare Iisus în fiecare an ?
- De supărare, pentru că vede că ortonauţii sunt din ce în ce mai idioţi.
************
Se poate ruga un ortonaut în patru labe ?
- Evident că da: una de dimineaţă, două la prânz şi una seara.