Victor Ponta, discuţie cu omologul bulgar despre criza refugiaţilor
Victor Ponta a avut o discuţie telefonică cu premierul bulgar, Boiko Borisov, despre criza refugiaţilor şi efectele acesteia la nivelul Europei, informează un comunicat al Guvernului.
"Cei doi premieri au evocat faptul că atât România, cât şi Bulgaria sunt solidare cu statele din Europa afectate de acest fenomen migraţionist fără precedent în istoria modernă şi că vor continua să se coordoneze şi să se informeze reciproc asupra evoluţiilor regionale pe această temă. Pe lângă problemele ce privesc capacităţile de sprijin, cei doi prim-miniştri au reiterat preocuparea comună pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane la nivel regional", se arată în comunicatul citat.
Citeşte şi: Victor Ponta a anunţat câţi refugiaţi poate primi România
Potrivit sursei citate, cei doi premieri au evocat importanţa unei decizii pozitive privind obţinerea de către România şi Bulgaria a primei faze a aderării la spaţiul Schengen, pentru graniţele aeriene.
"În cadrul convorbirii, cei doi premieri şi-au exprimat satisfacţia faţă de rezultatele pozitive ale Grupului trilateral România-Bulgaria-Serbia inaugurat de cei trei premieri la Craiova, fiind de acord ca următoarea reuniune să aibă loc în perioada imediat următoare", se mai arată în comunicat.