Victor Ponta: PSD nu a luat încă o decizie politică în cazul suspendării preşedintelui, analizăm argumentele
Victor Ponta a declarat că PSD nu a luat încă o decizie politică cu privire la suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, precizând că se va face o analiză în acest sens.
"Noi nu am luat încă o decizie politică. În ceea ce mă priveşte, am votat pentru suspendarea domnului Băsescu şi în 2007 şi în 2012 şi cred că, din punct de vedere moral şi social, domnul Băsescu nu poate pur şi simplu să plece aşa din funcţie, după toate lucrurile rele pe care le-a făcut la adresa României şi românilor, fără niciun fel de sancţiune morală. Dar, dincolo de acest lucru, suspendarea preşedintelui presupune o procedură constituţională juridică şi politică şi nişte implicaţii interne şi internaţionale. Din acest punct de vedere, pot să trec peste ceea ce simt în acest moment şi anume faptul că orice zi fără Traian Băsescu preşedinte este un act de dreptate la adresa românilor şi pot să asum responsabilitatea ca prim-ministru şi candidat la Preşedinţie a evaluării tuturor rezultatelor şi efectelor implicaţiilor unei asemenea acţiuni. Din acest punct de vedere, o să discutăm în cadrul PSD, o să facem o analiză responsabilă şi vom lua o decizie', a spus Ponta, la Palatul Parlamentului.
Citeşte şi: Tăriceanu: Am strâns semnăturile grupului PC-PLR pentru suspendarea preşedintelui
El a precizat că a fost informat de preşedintele Senatului cu privire la demararea procesului de suspendare din funcţie a şefului statului, arătând că Tăriceanu a dorit astfel să tragă un semnal de alarmă.
'M-a informat şi cred că intenţia principală a domnului Tăriceanu a fost, pe de o parte, să tragă un semnal asupra faptului că preşedintele Băsescu dacă încalcă Constituţia nu poate să fie scuzat doar că mai are puţin din mandat, dar mai este un lucru pe care eu l-am înţeles din acţiunea domnului Tăriceanu şi care este corect: cred că, în pragul alegerilor prezidenţiale, toţi candidaţii prezidenţiali trebuie să aibă o atitudine clară faţă de ce s-a întâmplat în ultimii zece ani, dacă sunt de părere că au fost două mandate bune sau au fost două mandate rele. Noi considerăm că au fost două mandate rele', a arătat prim-ministrul, punctând că 'singurii care trebuie să se lămurească' în acest caz sunt copreşedinţii ACL, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga.
Potrivit lui Ponta, PSD va analiza argumentele prezentate de Tăriceanu în cazul suspendării preşedintelui Băsescu din funcţie. El a afirmat totodată că PSD nu ar pierde voturi dacă ar susţine suspendarea şefului statului din funcţie. 'Nu, nici vorbă, de ce să pierdem?', a completat el.