Victor Ponta: Sunt convins că Dan Şova, după alegerile prezidenţiale, se va întoarce în Guvern

| 01 aug, 2014

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, joi seară, convingerea că purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, va reveni, după încheierea campaniei electorale, în structura Executivului.

Ponta nu a precizat însă dacă Dan Şova îşi va relua mandatul la Ministerul Transporturilor sau dacă se va ocupa de un alt portofoliu.

'Sunt mulţumit (de performanţa lui Dan Şova ca ministru al Transporturilor - n.r.). Dan Şova a avut un mandat foarte greu, însă nu mergeau amândouă - şi poziţia de ministru la un portofoliu foarte dificil şi o poziţie politică pregnantă în campania electorală, motiv pentru care am fost de acord cu opţiunea lui. Sunt convins că Dan Şova, după alegerile prezidenţiale, se va întoarce în Guvern. Nu ştiu pe ce poziţie', a spus Ponta la Digi24.

Referitor la vicepreşedintele PSD Ioan Rus, cel care l-a înlocuit pe Dan Şova la Ministerul Transporturilor, premierul a spus că se aşteaptă de la acesta să continue proiectele deja începute astfel încât să lege România de Europa prin noi autostrăzi.

'Aştept de la domnul Rus, un om cu foarte mare experienţă, să gestioneze un domeniu extrem de greu şi de complicat pentru că la MT ai foarte multe responsabilităţi şi foarte puţine puteri. Să creioneze o strategie eficientă sau să continue proiectele existente şi mai ales să se preocupe personal de legarea Transilvaniei de vechiul regat - Comarnic-Braşov, Sibiu-Piteşti, Târgu Mureş-Iaşi. (...) Legătura restului României cu Europa şi legătura Sibiului, Clujului, a Braşovului cu Europa este esenţială pentru dezvoltarea noastră viitoare', a mai declarat Victor Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
01 aug, 2014
ELENA UDREA
DAN ŞOVA VA FI MINISTRUL JUSTIŢIEI DUPĂ ALEGERI CA SĂ INDREPTE LUCRURILE FĂCUTE DE BĂSESCU IN JUSTIŢIA INDEPENDENTĂ ....

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ