Adrian Papahagi dezvăluie care este PRIMUL TEST pentru Iohannis în funcția de șef al statului
Adrian Papahagi este de părere că alegerea consilierilor prezidențiali este primul test pe care îl va trece sau îl va pica noul președinte al României, Klaus Iohannis.
"Sper că noul președinte va rezista cântecelor de sirenă (mă rog, sirenă) ale doamnei Mungiu-Pippidi, care se autopromovează pe surse, și ale altor personaje care au fost părtașe la lovitura de stat, au închis ochii la plagiatul lui Ponta, l-au găsit pe Ponta impecabil, s-au lăfăit seară de seară la Antena 3, etc.
Citește și: Iohannis calcă pe urmele lui Băsescu în privinţa consilierilor prezidenţiali. Patru nume pe lista favoriţilor
Pentru mine, primul test real pe care îl va trece sau îl va pica dl. Iohannis este selecția consilierilor prezidențiali. Pe aceia nu i-i poate impune nimeni. Programul politic al primelor zile de după alegeri i l-a făcut deja societatea", a scris Adrian Papahagi pe Facebook.