Antonescu: Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai trădător liberal din țară?
A ajuns o adevărată modă ca în politica românească hoțul să strige cel mai tare ”hoții!”
Să privim de pildă cazul fostului ministru de Interne, Radu Stroe, cea mai recentă victimă căzută pe frontul răfuielilor politice din PNL, partidul în care se spune mai în glumă mai în serios că cine nu se pleacă în fața voinței lui Crin Antonescu, pleacă la propriu. Radu Stroe, deși membru marcant al PNL, care a reprezentat partidul în guvernul USL, nu este nici primul și cu siguranță nici ultimul care este zburat din PNL prin manevre politicianiste.
În cazul edilului Andrei Chiliman, membru fondator chiar, am înțeles că ambițiile prea mari ale seniorului l-ar fi incomodat pe ”junele” Antonescu și am trecut cu vederea eliminarea cam lipsită de menajamente, pe motiv că două săbii nu încap în aceeași teacă. Dacă Antonescu l-a torpilat pe Chiliman pentru că era prea vechi în partid, lui Sorin Ilieșiu i-a pus fitil pe motiv că era prea nou. Pe Sorin Roșca-Stănescu l-a dat la rațe că avea gura prea mare, pe Tăriceanu că prea fusese premier, iar pe Mircea Diaconu pentru că Hellvig.
Acum, Radu Stroe este mazilit la modul scandalos pentru că... nici nu contează, în criza de timp care a cuprins partidul înaintea alegerilor, ei bine, pe fostul ministru de Interne l-au zburat fără motiv, adică pe probleme de ”atitudine”. Probabil că Radu Stroe nu a reușit să ia poziția aceea specifică, rupt de spate în fața ”șefului Antonescu”, care după ce a dat tot anul trecut bătălii mortale cu Băsescu, acum s-a reprofilat pe exterminat propriul său partid. Poate s-a trecut și noi nu știm, la aplicarea anticipată a amenințării aruncate de liderul PNL despre demiterea colegilor de partid, dacă nu fac norma la hectarul de voturi europarlamentare...
Ceea ce se vede însă cu ochiul liber este că PNL devine o formațiune din ce în ce mai pustiită, o vagă amintire a ceea ce a fost cu numai doi ani în urmă. Liderul acestui partid a reușit între două sminteli politice la care și-a supus aliații și trei dispariții inexplicabile în ceața deasă a anului 2013 să-și compromită la modul incredibil nu numai propria carieră și orice viitor politic în această țară, dar a atentat chiar la structura PNL, pe care mai nou, se vede clar în cazul lui Stroe, o sabotează pe față, fără să se mai preocupe măcar să salveze aparențele. Trădătorul!, strigă „cucul” Antonescu, cel care a trădat fără să clipească USL și mai zvârle un liberal autentic din cuibul în care singurul care (încă) mai rezistă este președintele onorific Mircea Ionescu Quintus.
Ştirile orei
au facut doar parte din PNL...
sunt slugi PSD
PNL-ul,oricare va fi soarta lui Antonescu,nu va reveni in USL
slugile,posibil..