ATENȚIE, ROMÂNI! Biserica AVERTIZEAZĂ: Nu mai faceți aceste greșeli cu copiii voștri!

Consilierul administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor arată, în cele ce urmează, că „numele trebuie ales cu multă grijă, din marele neam al numelor creştine, şi chiar după o rugăciune către Duhul Sfânt, pentru a da inspiraţie şi discernământ celor care aleg şi putere cu binecuvântare duhovnicească celui care îl primeşte“.

Părinte consilier, câte nume recomandaţi părinţilor pentru copiii lor?

Recomandarea Bisericii este ca părinţii să pună copilului un singur nume, acesta legându-se fiinţial de persoana în cauză. Din punct de vedere religios, între numele persoanei şi sufletul acesteia este o strânsă legătură, care devine evidentă prin lucrarea harului încă înainte de botez, din ziua a opta după naştere, când se face rugăciunea pentru punerea numelui: „Doamne, Dumnezeul nostru, Ţie ne rugăm şi pe Tine Te chemăm, să se însemneze lumina feţei Tale peste robul Tău acesta (aici se pune numele) şi să se însemneze Crucea Unuia-Născut Fiului Tău în inima şi în cugetul lui“. Aici se realizează relaţia specială, personală, unică, a fiecăruia cu Hristos, care se va desăvârşi mai târziu prin baia botezului.

Ce e greşit în a pune copiilor mai multe nume?

Folosirea mai multor nume de botez îngreunează relaţionarea între persoane, creează ambiguităţi, situaţii confuze, iar persoana în cauză este adesea pusă în situaţii jenante. Părintele Dumitru Stăniloae, în Teologia Dogmatică vol. 3, spune: „Omul primeşte un nume propriu şi ştie că atunci când e chemat pe acest nume, e vizat el însuşi în întregime şi trebuie să răspundă cu toată fiinţa lui“. Cum se leagă de fiinţa persoanei al doilea sau al treilea nume şi unde se regăseşte lucrarea harului divin în aceste nume? Ele rămân în uitare, nefiind folosite nici măcar atunci când persoana îşi scrie pomelnicul pentru pomenire în biserică.

Din experienţa şi practica de preot şi de profesor, pot mărturisi ca am întâlnit dese situaţii în care părinţii regretă că au ales mai multe nume pentru copii şi că nu au ales nume creştine, din calendarul ortodox, sau nume curate, româneşti. În mod special, în şcoală poţi constata inutilitatea celui de-al doilea nume, care nu reprezintă aproape nimic pentru persoana în cauză. Nu răspunde la invocare, nu agreează numele, considerându-l un moft al părinţilor sau impunerea naşilor ca finul/fina să le poarte numele. Tragic este că, din cele două sau trei nume ale persoanei, cel folosit este numele care nu are nici o semnificaţie religioasă sau conotaţie creştină.

În prezent, am observat că există trei tendinţe în alegerea numelor:

1. Evitarea numelor româneşti tradiţionale şi înlocuirea lor cu forme diminutivale şi hipocoristice (Nuţu, Lică, Emi, Ştef, Alin, Alice etc.);

2. Interesul pentru numele străine (Mario, Aisha, Albano, Alphred, Damien etc.);

3. Înmulţirea literelor şi a cuvintelor care alcătuiesc numele individual (Danny, Benny, Emmerich, Euggenio, Anemary, Alessiandrina etc.).

Toate acestea vădesc o înstrăinare progresivă de persoană, pentru că numele tinde să nu mai dezvăluie taina persoanei, funcţionând ca o simplă etichetă, o parolă uzuală în societate, în care se frâng legăturile comuniunii şi comunicării, pentru că numele nu-şi mai are izvorul în Nume, nici cuvintele în Cuvânt.

Aşadar, fiind o cheie de acces la complexitatea persoanei, o matrice binecuvântată ce se leagă fiinţial de persoană, numele trebuie ales cu multă grijă, din marele neam al numelor creştine, şi chiar după o rugăciune către Duhul Sfânt, pentru a da inspiraţie şi discernământ celor care aleg şi putere cu binecuvântare duhovnicească celui care îl primeşte.

Dar Maica Domnului este numită „cea cu nume multe“, iar Hristos este şi Iisus, şi Mesia, şi Fiul Omului...

Numele primite în aceste situaţii sunt raportări la Persoanele divine, însuşiri şi atribute legate de calităţile lor şi nicidecum al doilea sau al treilea nume. Spre exemplu, în cazul Maicii Domnului, o parte din „multele nume“ sunt primite în timpul vieţii sau după ridicarea la cer şi se constituie ca supranume sau nume glorioase, ce pun în evidenţă calităţi sau fapte deosibite (ex. Pururea Fecioară se referă la calitatea de „fecioară“ înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naştere).

Cum să alegem numele potrivit

Care nume sunt mai potrivite?

În tradiţia Bisericii noastre este obiceiul ca numele să fie ales de părinţii trupeşti şi să fie legat de numele unui sfânt aflat cu pomenire în ziua de naştere a copilului sau în preajma acesteia. Se mai are în vedere evlavia la un anumit sfânt sau numele unuia din părinţi sau bunici ori persoane dragi, precum naşul sau naşa.

Şi dacă sfântul a cărui pomenire se face în ziua naşterii copilului este puţin cunoscut?

Creştinii practicanţi preferă numele sfântului cu prăznuire mare şi din motivul că sfântul ales devine persoana care răspunde cu toată fiinţa sa chemării lui Dumnezeu, atingând intimitatea „împreună-sălăşluirii“ cu Dumnezeu, iar pentru cel care îi primeşte numele devine pildă a unirii personale cu Dumnezeu şi, prin aceasta, se desăvârşeşte taina numelui. Unirea persoanei cu Dumnezeu se realizează şi prin calitatea sfinţilor de a fi prieteni ai Mirelui Hristos, care mijlocesc pentru protejaţii lor.

După dorinţa părinţilor, se poate alege numele oricărui sfânt din calendar, chiar şi cel din ziua de naştere, cu condiţia ca acel nume să exprime cel puţin o caracteristică ce se poate lega de copil, să nu fie greu de pronunţat şi să sune frumos ca pronunţie. Unii părinţi aleg numele sfântului pe care l-au invocat în rugăciune pentru dobândirea de prunci şi naştere de prunc sănătos (ex. Sfântul Stelian, Sfântul Alexie, Sfântul Arhanghel Gavriil sau Sfântul Ioan Rusul).

Ce părere aveţi despre obiceiul de care aminteaţi, de a pune nume copiilor după cel al părinţilor sau naşilor? E aceasta o dovadă de respect de care ar trebui să ţină seama creştinii?

Aceasta presupune existenţa unui singur naş sau a unei singure perechi de naşi, altfel ajungem la greşeala alegerii multor nume. Desigur această alegere poate fi considerată şi o manifestare a respectului faţă de naşi, dar şi o continuare a unei tradiţii cu nume creştine strămoşeşti. La fel ne aflăm şi în situaţia când optăm pentru preluarea numelor părinţilor.