Băsescu îi scrie lui Ponta: Cereţi aprobarea Parlamentului pentru un nou program de guvernare

| 04 mar, 2014

Preşedintele Băsescu i-a trimis, marţi, o scrisoare premierului Victor Ponta în care îi transmite că este necesar ca, anterior aprobării de către Parlament a propunerilor de modificare în Guvern, să solicite aprobarea Legislativului pentru un nou program de guvernare, în raport cu noua componenţă.

Textul integral al scrisorii publicate de Administraţia prezidenţială:

"Domnului Victor-Viorel Ponta,

Prim-ministru al Guvernului României

 

Stimate Domnule Prim-ministru,

Având în vedere că în cursul zilei de astăzi este programat votul Parlamentului pentru aprobarea remanierii guvernamentale, în calitate de Preşedinte al României şi în virtutea atribuţiei constituţionale de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice, în temeiul dispoziţiilor Art. 80 alin. (2) din Constituţia României, vă solicit să luaţi măsurile necesare pentru instalarea noului Guvern cu respectarea procedurilor constituţionale.

Astfel, anterior aprobării de către Parlamentul României a propunerii dumneavoastră de modificare a structurii şi compoziţiei politice a Guvernului, este necesar să solicitaţi aprobarea Parlamentului pentru un nou program de guvernare în raport cu noua componenţă politică.

În urma înţelegerilor politice pe care le-aţi parafat, noul Guvern este susţinut de Partidul Social Democrat, Partidul Conservator, Uniunea Naţională pentru Progresul României, Uniunea Democrată Maghiară din România şi Minorităţile Naţionale reprezentate în Parlamentul României. Noua configuraţie este de natură a produce o fractură puternică a votului acordat de către cetăţeni la alegerile din decembrie 2012, care cu o majoritate covârşitoare au încredinţat Uniunii Social Liberale mandatul de a forma Guvernul.

Apreciez că respectarea regulilor democratice şi a normelor care instituie reguli procedurale constituţionale trebuie realizată întotdeauna cu bună-credinţă, în spiritul unui comportament loial faţă de Constituţie, dar şi faţă de votul exprimat democratic la alegerile parlamentare. În măsura în care veţi solicita aprobarea Parlamentului, menţinând programul cu care a fost învestit Guvernul USL şi care în prezent nu mai există, consimţiţi la delegitimarea Guvernului României.

 

Cu consideraţie,

TRAIAN BĂSESCU

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI"

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ