Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o: presa românească, atacată și salvată de Băsescu și Voiculescu

Acestea fiind spuse, să precizăm că în numele idealurilor de libertate și democrație, pentru care în țara asta s-a murit deseori, considerăm că respectivele organe de presă – cu încăpățânare, după cum sesizați, insistăm să punem o distanță convențională între acestea și mass media – au tot dreptul să-și rateze menirea, să-și ia în deriziune idealurile, priceperea și obligațiile morale față de breasla din care fac parte și cititorii cărora le răpesc timpul și să-și scoată pur și simplu stabilimentul la mezat, dacă asta doresc.

Oricât de mare ar fi disprețul, supărarea sau frustrarea celor care văd cum ajunge să fie denaturat adevărul în mass media românească, nu ne este permis să punem umărul la trezirea celui mai odios cerber al dictaturilor din toate timpurile, instituția cenzurii. Pentru lingușeală, pentru neadevăr, pentru partizanat politic, singurul judecător este publicul, adică cetățenii acestei țări.

Putem cel mult cere arbitrarea Justiției, acolo unde se impune, clar, prin lege. Putem desigur să coborâm în arenă și să-i combatem pe cei numiți mai sus, prin forța argumentelor, prin puterea ironiei, prin însăși conștiința justeții idealurilor noastre.

Niciodată un jurnalist nu va cere ca un ziar să fie închis, un confrate să fie opresat. Oricine depășește această linie, de la simplul redactor la patron, își pierde automat dreptul și privilegiul de a se considera jurnalist, adică în slujba publicului. Ceea ce vedem în prezent, atacul fără precedent al trustului condus de Dan Voiculescu la adresa unor publicații și a unei televiziuni este fără precedent.

Ca politician Voiculescu pierde la capitolul imagine chiar și în fața lui Băsescu, care nu a ezitat să-și taxeze consilierul care avea fantezii publice cu jurnaliștii Antenelor, înfățișați după gratii. Unul din puținele puncte la care Ion Iliescu a punctat la vremea respectivă, a fost simțul umorului și intuiția atitudinii politice juste pe care a avut-o atunci când le-a dat asigurări publice tocmai jurnaliștilor de la Academia Cațavencu care-l ironizau cel mai tare, afirmând că va face orice este necesar pentru ca aceștia să nu sufere în îndeplinirea meseriei lor.

Dacă B1Tv, respectiv Evenimentul Zilei, cred că Băsescu este Zeus coborât printre noi, e dreptul lor. Dacă asta înțeleg ei să facă, cultul personalității lui Traian Băsescu, să le fie de bine. Putem cere interzicerea cultului personalității unui demnitar, prin lege, dar nu și interzicerea unor instituții de presă. Nu avem drept de decizie în această privință, nu numai solidaritatea de breaslă o cere ci însăși libertatea de opinie. Dacă Dan Voiculescu se simte jenat de aceștia și ar dori să rămână singur pe piața de mass media din România, ar trebui să fie suficient de bărbat încât să o declare pe față, deschis.

Cât despre Traian Băsescu, cel aflat la capătul telecomenzii care-l făcea odinioară pe Emil Boc să râdă, să vorbească, să danseze cu coasa sau să taie salarii în carne vie, nu cred că i se cuvine tocmai lui privilegiul să intervină în apărarea presei, chiar dacă cei vizați sunt evident toți lăudătorii domniei sale.

Libertatea de exprimare și presa liberă au suferit deopotrivă de pe urma talentatei guvernări Băsescu-Boc, când nimeni nu a schițat niciun gest să sprijine prin măsuri economice, chiar și intervenționiste, o industrie atât de importantă pentru țară. Libertatea cuvântului spus sau scris este deopotrivă vulnerabilă atât la atacurile frontale ale lui Voiculescu, care-și imaginează că în secolul 21 mai poți închide gura mass media cu sentințe judecătorești, cât și la insidioasele atacuri ale președintelui care, preț de vreo 8 ani de zile a avut zilnic pe agenda sa personală conflictul cu presa liberă. Că nu el a închis obloanele ziarelor ci criza, perfect de acord.

Însă guvernul pe care-l conducea bine-merci (conform CCR) nu a ridicat niciun deget, nici măcar nu a schițat un gest că ar vrea, să salveze ”tonomatele mogulilor”, în fapt o breaslă întreagă, care pe lângă datoria democratică pe care o aveau pentru această țară, erau și ei niște cetățeni cu drepturi, cu copii, cu rate, cu obligații și care sperau că guvernanții nu o să-i lase la greu. Așa că, Traian Băsescu, dacă nu ai apărat presa atunci, mai bine ai tăcea acum!