Bogdan Oprea: Demisia preşedintelui ar fi cea mai mare PIEDICĂ pe care ar putea-o pune justiţiei

| 19 iun, 2014

Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, susţine că pentru oricine a trăit în România ultimilor ani este evident că o demisie a preşedintelui Traian Băsescu din funcţie ar fi cea mai mare piedică pe care ar putea-o pune justiţiei româneşti.

'Prim-ministrul României, dl. Victor Ponta, a declarat că cel mai mare ajutor pe care preşedintele Traian Băsescu l-ar putea da prestigiului justiţiei româneşti ar fi să demisioneze din funcţie. Pentru oricine a trăit în România ultimilor ani este evident că demisia preşedintelui Traian Băsescu ar fi cea mai mare piedică pe care ar putea-o pune justiţiei româneşti. Astfel i s-ar crea culoar spre Cotroceni tocmai prim-ministrului Victor Ponta, cel care din înalta poziţie publică în care se află i-a apărat public fără nicio ezitare pe toţi colegii din partid care au fost chemaţi în faţa justiţiei', a declarat, joi, Bogdan Oprea.

Premierul Victor Ponta a declarat joi seara, la RTV, că îşi menţine opinia potrivit căreia preşedintele Traian Băsescu ar trebui să demisioneze din funcţie în urma scandalului în care este implicat fratele său, Mircea Băsescu.

Citeşte şi: Mircea Băsescu, reţinut de DNA

'Există şi am făcut şi de dimineaţă o demarcaţie clară. Ce se întâmplă în dosarul penal cu Mircea Băsescu, ce fac procurorii, judecătorii, nu am voie să comentez şi nici nu o voi face. Eu vorbesc aici despre nişte responsabilităţi politice. Preşedintele ţării, de altfel nici nu am văzut pe undeva că el ar fi implicat în vreo faptă penală sau nu, dar preşedintele ţării este cel care ne reprezintă. Nu ştiu dacă în ţară, dar în străinătate cu siguranţă. Merge la Consiliul European, merge în vizite oficiale, reprezintă statul român. Tot în aceeaşi calitate este cel care prin semnătura domniei sale numeşte în funcţie procurorii-şefi, procurorii generali, judecătorii. Evident că în această calitate pe care o ocupă are o responsabilitate superioară decât cea care îi aparţine oricărui cetăţean. Are drepturi mai multe, are obligaţii mai multe. Şi, din acest punct de vedere, tocmai pentru că în atâţia ani domnia sa a spus că ţine foarte mult la prestigiul justiţiei, cel mai mare ajutor pe care l-ar putea da prestigiului justiţiei din România (...) ar fi să demisioneze, pentru ca nimeni mâine să nu spună că o soluţie sau alta a fost adoptată în cauza privindu-l pe Mircea Băsescu pentru că fratele său e preşedinte', a afirmat Ponta, întrebat dacă declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu l-au făcut să-şi schimbe părerea în ceea ce priveşte demisia din funcţie a acestuia.

Citeşte şi: Ponta: Traian Băsescu trebuie să demisioneze

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 iun, 2014
arpad
Da dottore plagiatule mincinos , tu ai zis ca iti dai demisia din functie cand ai fost cu plagiatul !!!!!!
Acuma stai cu ranjetul pana la urechi si dai recomandari presedintelui sa demisioneze , pentru a-ti netezi calea la cotroceni !!
Vai de capul si de zilele Romaniei cu o asmenea latura de fiinta umana cum esti matale , mama minciunii !!!!!
PRAF SI PULBERE AR AJUNGE ROMANIA , PE MANA CIUMII ROSII !!!!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ