Ponta: Traian Băsescu trebuie să demisioneze
Victor Ponta a declarat joi, la RTV, că îşi menţine opinia potrivit căreia preşedintele Traian Băsescu ar trebui să demisioneze din funcţie în urma scandalului în care este implicat fratele său, Mircea Băsescu.
'Există şi am făcut şi de dimineaţă o demarcaţie clară. Ce se întâmplă în dosarul penal cu Mircea Băsescu, ce fac procurorii, judecătorii, nu am voie să comentez şi nici nu o voi face. Eu vorbesc aici despre nişte responsabilităţi politice. Preşedintele ţării, de altfel nici nu am văzut pe undeva că el ar fi implicat în vreo faptă penală sau nu, dar preşedintele ţării este cel care ne reprezintă. Nu ştiu dacă în ţară, dar în străinătate cu siguranţă. Merge la Consiliul European, merge în vizite oficiale, reprezintă statul român. Tot în aceeaşi calitate este cel care prin semnătura domniei sale numeşte în funcţie procurorii-şefi, procurorii generali, judecătorii. Evident că în această calitate pe care o ocupă are o responsabilitate superioară decât cea care îi aparţine oricărui cetăţean. Are drepturi mai multe, are obligaţii mai multe. Şi, din acest punct de vedere, tocmai pentru că în atâţia ani domnia sa a spus că ţine foarte mult la prestigiul justiţiei, cel mai mare ajutor pe care l-ar putea da prestigiului justiţiei din România (...) ar fi să demisioneze, pentru ca nimeni mâine să nu spună că o soluţie sau alta a fost adoptată în cauza privindu-l pe Mircea Băsescu pentru că fratele său e preşedinte', a afirmat Ponta, întrebat dacă declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu l-au făcut să-şi schimbe părerea în ceea ce priveşte demisia din funcţie a acestuia.
Premierul a adăugat că nu poate răspunde întrebat dacă Băsescu ia în calcul varianta demisiei din funcţie.
'Îmi puneţi o întrebare la care nu vă pot răspunde eu: ce va face preşedintele? Eu vă spun ce ar fi normal. Vorbim totuşi de un preşedinte care nu e, aşa, la începutul mandatului şi are el foarte multe proiecte în faţă. Vorbim despre un preşedinte care e pe finalul celui de-al doilea mandat, care nu are niciun proiect politic şi nici vreo semnificaţie politică. Nu poate să spună: mai am ceva important de făcut', a spus Ponta.
Întrebat dacă apreciază ca un discurs corect declaraţiile făcute joi de şeful statului la Cotroceni, Ponta a răspuns: 'Dacă acest discurs nu este însoţit şi de un gest personal, nu, este o ipocrizie'.
'Orice vor decide procurorii, judecătorii, toţi cetăţenii acestei ţări şi probabil foarte mulţi dintre cei care ne privesc din afară vor spune: acea decizie este legată de fratele preşedintelui. Dacă domnul preşedinte Băsescu spune 'ok, eu nu mai sunt preşedinte, judecaţi-l pe Mircea Băsescu ca pe orice alt cetăţean al acestei ţări', atunci îl cred. Atunci îl cred, atunci într-adevăr a ţinut la justiţie, e foarte bine', a declarat premierul.
Întrebat dacă există un sentiment de satisfacţie pentru cine vede imaginile cu intrarea lui Mircea Băsescu la audieri la DNA, Ponta a spus: 'Am fost procuror atâţia ani, eu am arestat oameni care au încălcat legea. Nu, nu am satisfacţie faţă de persoane, dar atunci când se face dreptate e foarte bine, dar altceva nu. Nu mă bucur niciodată de răul altcuiva, pentru că sunt convins că cel care se bucură de răul altcuiva, cineva, ca o justiţie divină, cel puţin, îi întoarce acest lucru'.
Premierul nu a dorit să comenteze întrebat fiind dacă în baza imaginilor prezentate de televiziuni Mircea Băsescu ar trebui reţinut de procurori.
'Nu pot să comentez aşa ceva. Cred că ar fi o mare greşeală din partea mea chiar şi ca fost procuror sau ca actual prim-ministru să comentez un dosar care chiar în aceste minute cred că-şi desfăşoară actele de urmărire penală. (...) Atunci când se vor pronunţa procurori, judecători, cu siguranţă o voi face', a spus premierul.