Ceapa şi usturoiul: mituri, superstiţii şi adevăr

Excavările din ultimii ani realizate la situri arheologice ce datează din epoca bronzului au descoperit că, încă din acea vreme, aliaceele erau consumate împreună cu smochinele şi finiculul, potrivit descoperă.ro.

Pe de altă parte, este destul de probabil ca oamenii preistorici să fi consumat şi ei aliacee şi chiar să le fi păstrat pentru iarnă, având în vedere că ele se conservă bine şi nu au nevoie de sare sau îngrijire specială pentru a nu se strica de-a lungul lunilor grele de iarnă.

Unii istorici cred că aliaceele au fost cultivate iniţial în Asia Centrală, în timp ce alţii cred că ele au fost, mai întâi, răspândite în Iran şi Pakistan. Oricum, specialiştii susţin că este foarte probabil ca ele să fi fost consumate de multe culturi cu mult înainte de a fi cultivate.

Dovezi solide referitoare la această familie apar abia câteva mii de ani mai târziu, în Egiptul Antic. Se pare că cepele nu reprezentau numai hrană pentru egipteni, ci că ele erau venerate pentru forma lor sferică şi pentru inelele concentrice care simbolizau viaţa eternă. Aşa se explică de ce pe pereţii caselor şi ai mormintelor erau reprezentate cepe. Adesea, picturile din acea perioadă prezintă banchete de la care nu lipseau aliaceele. Alte opere de artă prezintă preoţi care ţin în mâni cepe sau altare acoperite de aceste legume. Mai mult, dintre toate legumele ilustrate în acea perioadă, cepele sunt singurele create din aur.

Aşa se explică, probabil, de ce specialiştii au descoperit că aliaceele aveau un rol important în ritualul de mumifiere. Mai exact, arheologii au descoperit urme de ceapă în regiunea pelvisului şi a toracelui defuncţilor. Mai mult au existat şi cazuri în care au fost găsite bucăţi de ceapă ataşate de tălpi şi resul picioarelor mumiilor. În alte cercetări, au fost descoprite mumii care aveau ceapă presată pe urechi. Un exemplu celebru este cel al lui Ramses al IV-lea care a fost înmormântat având urme cepe în orbitele oculare.

De ce erau atât de utilizate cepele în acest ritual? Una dintre teorii sugerează că oamenii din Egiptul Antic cunoşteau proprietăţile antiseptice ale legumei şi că ea le-ar fi de ajutor morţilor în viaţa de apoi. O altă teorie sugerează că egiptenii credeau că mirosul specific şi puternic avea capacitatea de a-i învia pe defuncţi (Ceea ce este destul de ciudat, dacă ne gândim la cazul lui Ramses care ar fi înviat lăcrimând).

În China, în schimb, ceapa era utilizată încă de acum 5.000 de ani, usturoiul fiind acceptat în jurul anului 2.700 î.e.n., când a început să fie utilizat pentru a da gust mâncării. Mai târziu, el a fost folosit şi pentru conservarea alimentelor, pentru ca apoi, în jurul anului 200 î.e.n. el să fie înscris în topul celor 300 de plante cultivate pe acest teritoriu.

Ceapa şi usturoiul, consumate cu poftă

În anii 500 î.e.n. grecii consumat deja cu poftă ceapa alături de pere, linte şi varză. În acea perioadă, toată lumea îşi permitea să consume ceapă. Medicul Hipocrate (300 î.e.n.) prescria ceapa ca diuretic, medicament pentru combaterea pneumoniei şi a bolilor digestive, dar şi pentru o vindecare mai rapidă a rănilor. Atleţii erau şi ei hrăniţi cu cantităţi mari de ceapă pentru a avea o bună circulaţie a sângelui.

În secolul I e.n., un alt medic, Discoride, nota o multitudine de remedii în care folosea aliaceele. De exemplu, el aprecia că usturoiul trata problemele de inimă. În acelaşi timp, munca lui a influenţat gândirea romană, în sensul că, după ce au citit scrierile lui Discoride aceştia au început să maseze gladiatorii cu ceapă pentru a face ca muşchii lor să devină mai fermi.

Cu toate acestea, grecii din clasa superioară nu apreciau usturoiul chiar într-o asemenea măsură. Orice persoană care mirosea a usturoi era văzută ca un individ vulgar şi nu avea voie să pătrundă în niciun templu.

În schimb, una dintre cele mai bine păstrate legende greceşti spune că în antichitate criminalii ar fi fost hrăniţi cu foarte mult usturoi în speranţa că ei vor fi curăţaţi. În contrast cu această practică sau cu părerea grecilor din clasa superioară, Aristotel a listat usturoiul printre alimentele afrodisiace.

Revenind la capacitatea aliaceelor de a da putere, nu numai egiptenii sau romanii considerau că ceapa îi face pe oameni mai rezistenţi. Alexandru cel Mare, de exemplu, îşi hrănea armatele cu ceapă, adică oamenii săi mâncau un aliment cu gust puternic care le dădea şi lor forţă.

Superstiţii

Usturoiul a avut mereu un loc important în folclor. Deşi multe culturi au cunoscut beneficiile aduse de usturoi şi ceapă în cazul sănătăţii, nu toţi au înţeles şi motivul pentru care se produceau aceste „minuni”. Şi cum, în vremurile îndepărtate bolile erau considerate ca fiind trimise de spirite rele, alimentele sau substanţele care ajutau la combaterea sau prevenirea bolilor nu puteau fi decât lucruri trimise de fiinţe supranaturale bune. Aşa se explică de ce usturoiul, care a devenit un fel de panaceu universal, a fost văzut ca arma ideală în lupta contra spiritelor rele.