Cine are dreptate în chestiunea rezerviștilor?

Președintele dorește analizarea în următorul Consiliu Suprem de Apărare a Țării a posibilității de actualizare a listei de rezerviști, în condițiile în care tot acesta precizează că România nu se află sub amenințare directă. Premierul consideră anunțul o treabă neserioasă, care nu face decât să stârnească neliniști oamenilor acolo unde nu e cazul. Întrebare e simplă: ce rost are discuția asta acum?

Traian Băsescu s-a apucat să vorbească săptămâna aceasta despre capacitatea României “de a chema rezerviștii sub arme, dacă ar fi nevoie”. Președintele a avut multe declarații și comentarii în ultima perioadă despre Federația Rusă, despre situația din estul Ucrainei, despre felul în care Statele Unite și Uniunea Europeană se implică în ce se petrece în regiune. Au fost în general mesaje corecte, făcute în calitate de șef al statului – a se citi ‘conducătorul armatei’. Într-un interviu acordat miercuri, însă, președintele a adus vorba despre cadrele militare în rezervă, fără a fi fost întrebat explicit despre asta. “Avem o mare problemă aici, pentru că foarte mulți dintre rezerviști sunt la muncă în Italia, în Spania, în Franța, în Germania. Este un subiect pe care CSAT-ul îl va analiza în perioada următoare”, a afirmat Băsescu.

În același interviu, președintele a afirmat următoarele: “Balticii, Polonia, noi, cum au început mișcările legate de Ucraina și o creștere a tensiunii regionale, toți am strigat, 'Să vină americanii'. Păi, frate, ce obligații are contribuabilul american să plătească singur pentru securitatea noastră?”. Cum adică ce obligațiile are contribuabilul american? Obligațiile din articolul 5 din Tratatul NATO, de exemplu! Orice atac împotriva unui stat membru NATO este considerat un atac împotriva tuturor aliaților și atrage în mod obligatoriu mobilizarea tuturor pentru cei în pericol. Responsabilitatea nu este neapărat a contribuabilului american, este a statului american, dar ceătățenii Statelor Unite înțeleg, mai bine ca Băsescu aparent, importanța asigurării securității pentru toți aliații lor. România și-a schimbat politica de apărare din momentul în care a devenit membru al Alianței Nord-Atlantice, pentru că nu mai erau necesare investiții la fel de mari în asigurarea securității, având alianți de talia SUA.

Ce crede președintele, că dacă inventariem rezerviștii pe care îi mai avem, aici sau aiurea, dacă mărim bugetul ministerului Apărării, poate până la 2%, sau chiar dacă România va deveni o importantă putere militară regională, atunci nu vom mai depinde de “contribuabilul american”? Nu, firește că nu. Ceea ce a vrut să facă președintele în interviul respectiv a fost doar să transmită un mesaj politic, să proiecteze imaginea unui lider regional care are mari planuri strategice. Ceea ce e dreptul lui până la urmă, dar planurile de securitate ale României nu ies și nu pot să iasă din contextul apartenenței noastre la NATO și al parteneriatului strategic cu Statele Unite! Orice alte discuții publice sunt acte de bravadă, declarații politice deplasate, care nu fac altceva decât să creeze confuzie și panică.