Corlăţean: Preşedintele încalcă flagrant prevederea constituţională privind neutralitatea politică
Preşedintele Traian Băsescu încalcă flagrant prevederea constituţională privind neutralitatea politică, susţine ministrul de Externe, Titus Corlăţean, citat într-un comunicat al MAE, şeful diplomaţiei precizând că şeful statului devine, prin declaraţii, participant activ la lupta politică
Potrivit ministrului, "preşedintele doreşte să impună nu o agendă a dezbaterii politice – ceea ce în ultimă instanţă poate fi eventual înţeles – ci, asemenea unui comisar sovietic, propriile sale opţiuni şi răspunsuri, dorind astfel să manipuleze opinia alegatorilor şi să creeze falsa impresie că în România este singurul care are răspunsuri şi că doar partizanii săi sunt vizionari şi dedicaţi interesului naţional".
Corlăţean mai spune că chiar daca unele din temele de reflecţie ar putea fi luate în considerare, opiniile exprimate sunt fie banale, fie eronate.
"Preşedintele, ca de fiecare dată în ieşirile sale publice, minte sau manipulează adevăruri în funcţie de propriul său interes. Este total fals ce afirmă cu privire la poziţia Grupului Socialist din Parlamentul European cu privire la situaţia din Ucraina şi în ceea ce priveşte Republica Moldova. Grupul socialist din Parlamentul European a avut înscris în tabelul său de vot acordarea sprijinului pentru amendamentul Proiectului de rezoluţie al Parlamentului European vizând confirmarea parcursului european al Republicii Moldova şi a votat în consecinţă pentru adoptarea acestui text, inclusiv datorită implicării directe a delegaţiei europarlamentare române social democrate", afirmă Corlăţean.
El menţionează că preşedintele dovedeşte că nu poate fi echidistant nici în politica internă, nici în cea europeană, trasând sarcini românilor să voteze în favoarea unui candidat la preşedinţia Comisiei Europene din familia politică la care este afiliat şi în defavoarea candidatului Grupului Socialist, un cunoscut susţinător al intereselor României în plan european.
"Prin astfel de minciuni nu numai că nu ajuta România şi Republica Moldova, ci face deservicii ţării şi construcţiei europene. Atacul la domnul Schulz este o mistificare neruşinată. A induce public ideea că Socialişti europeni şi Germania tratează anexarea Crimei ca un fapt împlinit este o dovadă că nu are niciun respect pentru adevăr şi că este gata să-şi terfelească partenerii occidentali, care ani de zile i-au dat credit, pentru interesele sale partizane", precizează ministrul.
Ea menţionează că afirmaţia conform căreia a alege în favoarea socialiştilor ar oferi câştig de cauză candidaturii lui Schulz la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene şi ar oferi Germaniei o forţă inacceptabilă în Europa este de natură să afecteze relaţiile României cu un stat care, indiferent de rezultatul alegerilor, a avut şi va avea un rol esenţial în succesul construcţiei europene.
"Prin această atitudine, preşedintele Băsescu dovedeşte încă o dată că este adeptul dictonului: după mine potopul. Aflat la sfârşitul unei cariere politice cu efecte dezastroase pentru ţară, preşedintele doreşte prin astfel de mesaje publice să izoleze România şi să submineze viitorul politic al ţării. Dincolo de confruntarea electorală firească din viitoarea campanie electorală avem responsabilitate faţă de interesul naţional. Ar fi o mare greşeală să ne lăsăm manipulaţi de demagogia băsesciană. Este timpul să ne adresăm şi electoratului din Republica Moldova, care va vota pentru aceste alegeri europene. Este un mit fals că singurul suporter al intereselor cetăţenilor Republicii Moldova este preşedintele Băsescu. El este doar un propagandist de tip sovietic, care manipulează sentimentele şi aspiraţiile oamenilor. Noi considerăm că Republica Moldova are nevoie de sprijin concret şi de acţiune diplomatică responsabilă. În acest moment declaraţiile electoraliste ale domnului Băsescu fac mai mult rău decât bine procesului de apropiere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană", afirmă Corlăţean, citat de MAE.
Potrivit ministrului, modul cum Băsescu a abordat tema integrării Schengen şi cea a MCV dovedeşte că mai curând este interesat în blocarea evoluţiilor pozitive în aceste direcţii, pentru a putea folosi electoral neajunsurile astfel generate românilor.
"La fel ca la toate celelalte procese electorale din timpul mandatelor sale, preşedinte Băsescu inventează şi de această dată un mecanism de a se amesteca partizan în campanie. Noi nu respingem ideea unei dezbateri serioase privind problematica europeană şi nici nu dorim să descurajăm interesul cetăţenilor pentru acest scrutin electoral, dar dorim ca această campanie să fie corectă şi fără intervenţia manipulatorie a instituţiei prezidenţiale. Este de remarcat şi perpetuarea atitudinii şantajiste a preşedintelui. Apelul la şefii de partide şi la electorat de a nu participa la acte de corupţie în timpul campaniei este o altă încercare de a timora partidele. Nu respectarea legii şi independenţei justiţiei este ceea ce ne transmite Băsescu, ci ameninţarea voalată că se va folosi de justiţie, la fel ca la referendumul din 2012, pentru a distorsiona rezultatul alegerilor. Votul cetăţenilor Români la 25 mai ar trebui să fie nu numai o opţiune pentru viitorul Europei, ci şi o sancţiune disciplinară la adresa unui preşedinte care reprezintă deja trecutul", mai precizează Corlăţean.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că este importantă o prezenţă bună la euroalegeri, scrutin care va prefigura numele viitorului şef al Comisiei Europene, care poate fi socialistul Martin Schulz, pentru care "anexarea Crimeei era un fapt împlinit", sau popularul Jean-Claude Juncker.
Traian Băsescu a declarat că ar fi important de dezbătut în eurocampanie motivele pentru care să fie condusă Comisia Europeană, de acum înainte, de Jean Claude Junker sau de Martin Schultz, "mai ales dacă privim lucrurile prin prisma ultimelor declaraţii şi acţiuni ale socialiştilor".
"Pentru domnul Schulz, anexarea Crimeei era un fapt împlinit şi asta e, şi trebuie să fim liniştiţi. Probabil o asemenea abordare ar avea şi dacă se întâmplă şi alte evoluţii negative, în defavoarea României", a spus Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat, vineri, că roagă politicienii şi partidele să aibă în vedere Legea 78/2000, care prevede sancţiuni pentru cei care nu respectă regulilele de finanţare a campaniei, precizând că instituţiile vor privi cu atenţie acest aspect.
Preşedintele a explicat că se poate face o dezbatere pe acesată temă, şi anume ce este în avantajul Românei să avem un preşedinte al Comisiei Europene socialist sau un un preşedinte de Comisie din spectrul PPE.
"Nu mai vorbim de faptul că trebuie să ne uităm şi la dimenziunile ţărilor, nu cumva riscăm să creăm o forţă incredibilă unui singur stat care, oricum, este extrem de influent prin crearea condiţiilor ca domnul Schulz să devină preşedinte al Comisiei Europene?", a mai spus Băsescu, conform Mediafax.