Crin la Antena 3 – a reușit să convingă că nu dă doi bani pe USL și pe cei care l-au votat pentru USL

| 04 mar, 2014

Trăgând linie sub prestația lui Crin Antonescu, se desprinde o concluzie evidentă. Pus într-o situație neplăcută de către un jurnalist, care în fond nu făcea altceva decât să își exercite meseria, președintele PNL s-a comportat exact ca Traian Băsescu, un alt critic faimos al așa-ziselor acțiuni de propagandă ale Antenei 3.

Luni seara la Antena 3, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, președintele PNL, Crin Antonescu, și-a dat încă o dată arama pe față, oferind telespectatorilor un spectacol cu adevărat jenant.

De la bun început, trebuie spus că președintele PNL nu se afla pentru prima dată ca invitat în cadrul emisiunii cu pricina. Era însă prima apariție la Sinteza Zilei în calitate de șef al unui partid pe care l-a forțat să abandoneze proiectul politic și electoral al Uniunii Social Liberale și să ia calea opoziției, pentru a-și satisface propriile interese electorale.

În mod firesc în aceste condiții, moderatorul emisiunii a încercat să afle de la Crin Antonescu care sunt rațiunile pentru demersul său și cum se împacă ele cu mandatul acordat de alegători în decembrie 2012. Iar întrebările sale, evident incomode pentru președintele PNL, l-au scos din sărite pe Crin Antonescu.

Ca urmare, abandonând orice regulă de bun simț care cere să tratezi gazdele cu respect, Crin Antonescu a început să atace la scenă deschisă Antena 3, pe care a acuzat-o că practică ”propaganda pesedistă”.  ”Dumneavoastră, ca post de televiziune, ați făcut un lucru extrem de urât spunând oamenilor o mare minciună, afirmând fără niciun temei că eu sunt înţeles politic cu Traian Băsescu, că avem combinaţii politice şi că lucrăm împreună. Nu am avut, nu am și nu voi avea nicio înțelegere cu Traian Băsescu nu pentru că se supără Ponta sau Sârbu, ci pentru că Băsescu şi-a bătut joc de România”, a acuzat Crin Antonescu.

Pus în fața dovezilor colaborării sale cu Traian Băsescu și în lipsă de alte argumente, președintele PNL a trecut la atacuri ad hominem. ” Vindeți ieftin, nu e jurnalistic”, i-a aruncat Crin Antonescu interlocutorului său, pe care l-a acuzat ulterior că e penibil sau că falsifică realitatea.

Trăgând linie sub prestația lui Crin Antonescu, se desprinde o concluzie evidentă. Pus într-o situație neplăcută de către un jurnalist, care în fond nu făcea altceva decât să își exercite meseria, președintele PNL s-a comportat exact ca Traian Băsescu, un alt critic faimos al așa-ziselor acțiuni de propagandă ale Antenei 3. Practic, pe parcursul întregii emisiuni, Crin Antonescu nu a făcut altceva decât să încerce să abată atenția de la adevărata problemă aflată în discuție, colaborarea sa cu Traian Băsescu și ruperea USL, prin atacuri de cea mai joasă speță la adresa celui cu care ar fi trebuit să poarte un dialog și a postului de televiziune la care era invitat.

Dincolo însă de toate aceste mizerii lansate în eter, președintelui PNL i-au scăpat printre injurii și câteva adevăruri recunoscute candid. Iar dintre acestea, poate cel mai frapant și mai dureros pentru electoratul USL care a avut încredere în el în 2012, se referă tocmai la cel împotriva căruia s-a angajat să lupte. ”Dumneavostră nu știți decât un singur lucru - ”jos Băsescu” - dar eu nu lupt împotriva lui”, a recunoscut Crin Antonescu cu jumătate de gură, confirmând astfel toate bănuielile celor care îl acuză că a pactizat în secret cu șeful statului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ