Crin si Blaga umblă cu Alianţa DA vopsită

„Despre o refacere a Alianţei DA, nu. Eu cred că există lucruri care trebuie purtate o singură dată, şi la nivelul lenjeriei, şi la nivelul alianţelor politice."

– Crin Antonescu, fost preşedinte al PNL, fost preşedinte al Senatului, fost candidat USL la prezidenţiale.

Citatul de mai sus şi-a pierdut deja actualitatea, chiar dacă a fost făcut în ziua de 15 aprilie a.c. Antonescu a pierdut. A pierdut şansa de a deveni un candidat serios la prezidenţiale, a pierdut preşedinţia Senatului (al doilea om în stat), a pierdut alegerile europarlamentare (la mai mult de 5% de scorul promis), a pierdut şi preşedinţia PNL, disputată acum de Ghişe, Iohannis şi poate Tăriceanu.

La aproape o lună de la declaraţia de mai sus, Alianţa D.A. este rediscutată de Blaga şi Antonescu. Miza alianţei, construirea unui front comun în faţa PSD-ului. Să ne oprim puţin aici. În această alianţă sunt doi posibili parteneri. Unul dintre ei, PDL, este cel care a rupt o bună bucată din PNL, în frunte cu Stolojan, care a intrat în secesiune cu o serie de lideri politici importanţi din România sub umbrela partidului de tranziţie PLD. Tot PDL este cel care a rupt alianţa D.A. şi a plecat de la guvernare, sub îndrumarea atentă a preşedintelui Băsescu în 2007.

Al doilea partener este PNL. Partidul care a rupt USL-ul, cel mai mare proiect politic pe care l-a avut România în ultimii 25 de ani. Trădarea electoratului USL a fost descrisă în cifre la alegerile europarlamentare. PNL a reuşit să se apropie mai mult de un scor pe care îl avea în anii 90’ decât de ceea ce putea să obţină sub USL.

În concluzie, cele două partide, cei doi parteneri, au vocaţia trădării. Dacă în ecuaţie adăugăm şi PMP-ul, partiduleţul format prin revopsirea în culori populare ale unor foşti portocalii rezultatul este unul cel puţin ciudat. Trei partide care niciodată nu au respectat o alianţă şi nu şi-au ţinut promisiunile se pregătesc să mimeze o dezbatere şi o negociere cu privire la un front comun pentru prezidenţiale.

Alianţa D.A., cu sau fără PMP este din start o idee fără nici un fel de susţinere publică. Formată jumătate din oamenii lui Băsescu care au impus austeritatea şi cealaltă jumătate din oamenii lui Antonescu care au distrus singurul front în picioare în faţa regimului Băsescu.

Ce cred ei că se va întâmpla atunci când românii care sunt împotriva preşedintelui vor avea în faţă opţiunea de a pentru un candidat care este foarte probabil să îl numească pe Băsescu premier.

În orice formă, o alianţă a dreptei, fie în jurul lui Crin, lui Iohannis, lui Ungureanu, lui Udrea sau lui Predoiu este o alianţă care va continua regimul Băsescu în România. Putem să spunem fără nici un fel de urmă de îndoială sau dubiu că oricare din cei de mai sus nu l-ar numi pe Băsescu premier? Eu nu aş băga mâna în foc pentru nici unul din ei.

Gestul de negociere mimată a unei alianţe este doar unul de imagine. Cel mai probabil candidaţii îşi vor anunţa sprijinul reciproc după primul tur de scrutin de la parlamentare.

Dreapta unită este un proiect care vine totuşi puţin prea târziu. Intrarea PDL-PNL în alianţă şi aderarea PNL la PPE ar fi trebuit să aibă loc înainte de alegeri, ca românii să ştie pe cine pun ştampila. De ce nu s-a întâmplat până acum? Pentru că le-a fost frică de electorat. Dacă alianţa vopsită care se construieşte acum ar fi participat la alegerile din 25 mai rezultatele ar fi fost dezastruoase.

Cea mai mare greşeală ar fi ca PNL să se piardă şi să înceteze să existe print-o absorbţie sau comasare cu PDL şi PMP. Pe principiul scopul scuză mijloacele este posibil ca acest lucru să se întâmple. Este tragi-comic faptul că singurul care apără acum continuarea PNL-ului în viaţa politică din România este excentricul senator Ioan Ghişe, dar şi Ghişe este mai bun decât nimic.