Robert Turcescu, Lăzăroiu şi alţi saltimbanci

| 28 mai, 2014

Robert Turcescu vorbeşte despre un “experiment Mircea Diaconu”, care şi-a îndeplinit obiectivul de a rupe PNL-ul în două şi căruia i se pregăteşte traseul pentru prezidenţiale. Trecând peste scenarita de care realizatorul B1 Tv suferă de mai multă vreme -chiar aşa, oare câte din „profeţiile” făcute de moderator de-a lungul timpului s-au împlinit?

Puşi în faţa unui rezultat electoral care, în mod incontestabil, reprezintă un dezastru, forţele de dreapta din România încearcă acum să se redreseze, din moment ce alegerile prezidenţiale se apropie. Efervescenţa activităţii din PNL şi PDL este dublată zilele acestea doar de eforturile mass-mediei de dreapta, care încearcă din răsputeri să creeze imaginea de mişcare politică biruitoare în ceea ce priveşte o viitoare alianţă dintre liberali şi democrat-liberali. Dacă mai adăugăm şi eforturile comice de a explica posibililor votanţi de ce înfrângerea înregistrată vineri de opoziţie nu ar fi atât de categorică, atunci anumiţi jurnalişti sunt extrem de ocupaţi zilele acestea.

De exemplu, marţi seară, Robert Turcescu s-a străduit timp de o oră şi jumătate să îşi amăgească audienţa în legătură cu şansele pe care o viitoare alianţă PNL-PDL le-ar avea, invocând în acest sens nevoia unei analize nepărtinitorare. Însă, moderatorul B1 Tv nu s-a rezumat aici şi, pe tonul de băiat care le ştie pe toate şi care ne explică şi nouă ce şi cum, Turcescu a mai introdus o şopârlă, de această dată legată de persoana lui Mircea Diaconu.

Conform moderatorului de la B1, lui Mircea Diaconu i s-ar pregăti de către Dan Voiculescu o imagine de prezidenţiabil, din moment ce liderul conservator ar fi interesat să fie graţiat şi nu ar mai avea încredere în Victor Ponta.

Din foarte multe puncte de vedere, Mircea Diaconu reprezintă o pasăre rară în politica românească, un om cu un set de principii şi valori foarte clare, în comparaţie cu acrobaţii portocalii din presă care acum trebuie să retragă doi ani de atacuri furibunde la adresa lui Crin Antonescu.

Atunci când liderii liberali au fost interesaţi de un calcul politicianist meschin, Maestrul Diaconu a luat o decizie de onoare, înhămându-se ca independent la o muncă titanică pentru a intra în Parlamentul European. Succesul înregistrat duminică de fostul senator reprezintă un mesaj pozitiv pentru toţi românii de bun simţ, care s-au săturat de stilul de a face politică perpetuat în ultimul deceniu de către Traian Băsescu.

În schimb, Robert Turcescu vorbeşte despre un “experiment Mircea Diaconu”, care şi-a îndeplinit obiectivul de a rupe PNL-ul în două şi căruia i se pregăteşte traseul pentru prezidenţiale. Trecând peste scenarita de care realizatorul B1 Tv suferă de mai multă vreme -chiar aşa, oare câte din „profeţiile” făcute de moderator de-a lungul timpului s-au împlinit? –  Turcescu nu face altceva decât să ne prezinte o nouă mostră de propagandă băsistă.

Dacă este să îl credem pe jurnalist, atunci avem toate elementele unei poveşti fantastice à la Traian Băsescu, în care mogulii cei răi de presă le-au servit românilor imaginea unui om respectabil pentru a-şi atinge propriile scopuri. Scopuri, care apropo, nu pot fi realizate prin intermediul politicienilor pe care „turnătorul Voiculescu” i-ar controla deja în viziunea partizană a lui Turcescu. În final, scenariul lui Robert Turcescu poate concura cu succes pentru titlul de cea mai bună poveste politico-fantastică prezentată de-a lungul timpului de oamenii lui Traian Băsescu, în ciuda concurenţei venite din partea lui Sebastian Lăzăroiu sau a legiunilor de la Evenimentul Zilei. În schimb, realizatorul emisiunii „Sub semnul întrebării” va fi probabil felicitat de stăpânii săi politici pentru o nouă ispravă demnă de tot dispreţul oamenilor din România cu o ultimă fărâmă de bun-simţ.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
29 mai, 2014
Androneasca Plagiatoarea
Draconu , cârtiţa roşie
Zgâmboiata asta care-l face pe Turcescu "saltimbanc" şi-l acuză de "propagandă băsistă" face pe faţă propagandă PZD-istă. A văzut toată lumea la A3 că PZD-iştii de la PSD şi trădătorii limberali apropiaţi lui Trădiceanu-Sterling îl promovau în draci pe micuţul scamator comunist Mincea Draconu ca pe o speranţă nesperată.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ