Ce declară Iohannis că se va întâmpla dacă va ajunge președinte al PNL

| 29 mai, 2014

Fostul prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL), Klaus Iohannis, este încrezător în şansele sale de a ajunge preşedinte al partidului şi spune că dacă va lua locul lui Crin Antonescu, 'cu siguranţă că vor fi ici-colo şi alte modificări' în PNL.

Întrebat joi, în timpul unei conferinţe de presă, dacă se impun modificări în PNL, Klaus Iohannis a răspuns: 'Dacă se schimbă vârful echipei, cu siguranţă că vor fi ici-colo şi alte modificări. Nu sunt neapărat adeptul demiterilor sau demisiilor forţate. O analiză va trebui făcută, dar acum nu aş intra în această temă, nu mă preocupă acum'.

De asemenea, Klaus Iohannis crede că 'are şanse bune' să ajungă preşedinte al PNL.

'Aşa un pic cred că am mentalitate de învingător. Dacă nu aş socoti că am şanse bune, nu aş candida fiindcă nu ar avea niciun farmec. E o prostie pentru un politician să intre într-o cursă pe care ştie că o va pierde', a spus Iohannis.

Acesta a mai adăugat că nu exclude ca şi alte persoane să se înscrie în cursa pentru preşedinţia PNL.

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, va candida la şefia PNL la congresul ce urmează să fie organizat cel mai probabil la sfârşitul lunii iunie.

Iohannis a anunţat că a solicitat Delegaţiei Permanente a PNL, care s-a reunit miercuri, o derogare de vechime pentru a putea candida.

'Astăzi în deschiderea Delegaţiei Permanente am anunţat că voi candida la preşedinţia Partidului Naţional Liberal. Am cerut o derogare de vechime pentru a fi în această poziţie. Cred că reacţia colegelor şi colegilor din partid a fost una foarte bună. În concluzie, ne pregătim pentru Congres', a spus Iohannis, la Palatul Parlamentului.

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a anunţat miercuri că îl susţine pe Klaus Iohannis pentru preşedinţia partidului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 iun, 2014
Victor
De ce?
De ce voi ziaristi Iohanni-sti nu puteți face o simpla cautare pe Google de genul ”Iohannis cetățean german” sau ”Iohannis si Grupul Etnic German” și să informați poporul că omul e cetățean al unui alt stat și că a reactivat o organizatie nazistă?
Adică asta ar fi un subiect demn măcar de investigat puțin nu? viitorul președinte al Romaniei „supus german„ sau „nazist„ !!!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ