SONDAJ. Care sunt cuplurile politice de succes, după europarlamentare
În topul preferinţelor electoratului se află tandemul format din Victor Ponta preşedinte şi Mugur Isărescu premier.
În contextul mişcărilor politice generate de rezultatele alegerilor europarlamentare de duminica trecută, revin tot mai puternic în atenţie discuţiile cu privire la posibilele tandemuri preşedinte-premier cu care formaţiunile politice se vor prezenta în faţa electoratului în competiția pentru ocuparea fotoliului de la Cotroceni. În acest context, INSCOP Research a dat publicităţii miercuri un sondaj care testează opinia românilor cu privire la diverse formule de candidaturi în tandem.
Ca dovadă a încrederii de care se bucură premierul Victor Ponta în rândul românilor ca urmare a rezultatelor guvernării din ultimii doi ani, în topul preferinţelor electoratului se află tandemul format din Victor Ponta preşedinte şi Mugur Isărescu premier. Mai exact, 28,4% dintre cei care au răspuns la chestionar consideră că acest cuplu politic este cel mai bun pentru a conduce România. Pe locul doi în preferinţele respondenţilor, la o diferenţă de 5 procente se află un alt tandem care îl include pe Victor Ponta, de această dată alături de actualul şef al SRI, George Maior. Cel de-al treilea tandem care se bucură de o apreciere ridicată în rândul românilor este format exclusiv din membri PSD. Astfel, combinaţia Victor Ponta preşedinte alături de Mircea Geoană premier se bucură de sprijinul a 22,6% dintre români.
Pe de altă parte trebuie remarcată încrederea scăzută a românilor în Crin Antonescu, ca urmare a mutărilor strategice pe care le-a făcut în ultima perioadă, ceea ce se reflectă și asupra tandemurilor care îl includ pe preşedintele PNL, situate în partea a doua a clasamentului. Un tandem exclusiv liberal în care Crin Antonescu ar candida pentru funcţia de preşedinte, iar Klaus Iohannis pentru cea de prim-ministru se află pe locul patru şi se bucură de aprecierea a doar 20,5% dintre cei chestionaţi.
Pe poziţia a cincea se află cuplul format din Victor Ponta, președinte şi Liviu Dragnea, prim-ministru, faţă de care 16% dintre respondenţi au o părere pozitivă. Pe de altă parte, vechiul tandem al USL format din Crin Antonescu şi Victor Ponta este apreciat pozitiv de numai 13,4% dintre dintre români, situându-se astfel pe poziţia a şasea.
Ca urmare a faptului că românii nu au uitat politicile dure de austeritate pe care le-a girat de la Palatul Cotroceni, cele mai puţin apreciate combinaţii de tandem prezidenţial îl includ pe actualul preşedinte al României. Astfel, doar 11% dintre alegători au o părere bună despre cuplul format din Emil Boc şi Traian Băsescu, în care primarul municipiului Cluj-Napoca ar candida pentru funcţia de preşedinte iar actualul şef al statului ar fi propunerea dreptei pentru poziţia de premier. În sfârşit, un tandem compus din Crin Antonescu preşedinte şi Traian Băsescu premier este apreciat pozitiv de numai 10,6% dintre respondenţi.