Cu ce populaţii sunt înrudiţi românii. Concluzia SURPRINZĂTOARE oferită de prima hartă genetică interactivă
Cercetătorii de la Universitatea Oxford şi de la UCL au publicat prima hartă interactivă detaliată, care arată amestecul genetic al populaţiilor în trecut.
La studiu, au participat 95 de populaţii din întreaga lume, fiind analizat ADN-ul a 1.490 de oameni.
„ADN-ul ne poate spune poveşti şi ne dezvăluie detalii din trecutul nostru”, a declarat Simon Myers, de la Universitatea Oxford.
Unele dintre rezultatele acestui studiu genetic au fost total neaşteptate. Spre exemplu, populaţia Tu, din China, s-a amestecat cu europenii (probabil cu grecii), în jurul anului 1200 e.n., datorită negoţului care avea loc între aceste populaţii, pe Drumul Mătăsii.
Iar populaţia Hazara, din Pakistan, este descendenta războinicilor mongoli.
Folosind mostre de ADN din întreaga lume, cercetătorii au putut să facă o hartă foarte corectă, care atestă legăturile genetice în perioada 886-1194 e.n.
În aceasta epocă, amestectul populaţiilor a fost influenţat şi de negoţul cu sclavi din Arabia, dar şi de comerţ, în special de Drumul Mătăsii, care lega Asia de Europa.
În privinţa românilor, în această peroadă, ei erau amestecaţi cu lituanieni, finlandezi, basci, greci, egipteni, sirieni, iordanieni, ciprioţi şi italieni.
Informaţiile obţinute de cercetători sunt utile şi în domeniul sănătăţii publice. Unele populaţii au un risc mai mare de a face anumite boli, iar unele mutaţii genetice determină reacţii diferite la tratament.
Rezultatele studiului au fost publicate în revista Science.
Sursă: descopera.ro