Cu cine se aliază PNL: oamenii lui Băsescu ies de sub acoperire
Arată-mi cu cine ții, ca să-ți spun cine ești, ar fi una din cele mai potrivite parafraze în prezent. Dictonul improvizat rămâne la fel de valabil în cazul alianței PNL cu PDL, dar mai ales din perspectiva recentelor luări de poziție din parte democrat-liberalilor conduși de Vasile Blaga, mai ales în contextul compromiterii definitive a președintelui Traian Băsescu în cazul scandalului Bercea Mondial.
Dosarul Băsescu Bercea. Dacă din partea lui Klaus Iohannis nu ne-a mirat solicitarea cu jumătate de gură a demisiei președintelui, am fi avut pretenții mult mai mari de la partenerul acestuia, Vasile Blaga. Pentru Iohannis compromiterea lui Traian Băsescu, prins în nisipurile mișcătoare ale mitei și legăturilor greu de admis cu lumea interlopă, a venit ca o gură de oxigen.Edilul Sibiului a primit un neașteptat timp de respiro, presa și opinia publică fiind repede orientate spre subiectul cu miză mai mare. Din acest punct de vedere, cum spuneam, nicio supriză, ne așteptam ca liderul interimar la PNL să toarne gaz pe foc, insistând (ca și Antonescu, pentru demisie). Că nici pentru fostul, nici pentru actualul lider al PNL această doleanță nu este una sinceră, e cu totul altă poveste.
Citeşte şi: Dosarul Băsescu-Bercea. Prietenii preşedintelui, băgaţi până la gât în combinaţii cu lumea interlopă
Mircea Băsescu arestat. Mai importantă ni se pare reacția lui Vasile Blaga, secondat de Monica Macovei, Boc și mulți alții. Ca lideri ai unui partid mereu disputat cu Băsescu, ne-am fi așteptat din partea lor să se ralieze opiniei liberale și să ceară asumarea răspunderii președintelui care se confruntă în prezent cu cea mai gravă criză de imagine prezidențială din 1989 încoace. Bine, nu ne-am fi mirat ca Vasile Blaga să dea dovadă de lipsă de reacție, ca și până acum, adoptând cunoscuta tactică a capului plecat în fața insultelor lui Traian Băsescu... Cu atât mai suprinzătoare a fost ralierea lui Blaga la corul propagandiștilor președintelui, aflați de câteva zile în stare de profundă neliniște și alarmare. Practic, luând apărarea președintelui în pofida evidențelor compromițătoare, Vasile Blaga se compromite și el din punct de vedere politic, dovedind că a mimat conflictul cu Traian Băsescu în tot acest timp. Iată, deci, încă o dată dacă mai era nevoie, revelația tristă pentru toți liberalii și nu numai care s-au lăsat amețiți ani de zile de discursul anti-Băsescu exersat de Crin Antonescu. Iată cu cine s-a aliniat PNL la startul electoral...
Citeşte şi: Dosarul Băsescu-Bercea. PMP a rămas în zodia ridicolului încercând să îl apere pe Băsescu
Cazul Mircea Băsescu. Dar poziția defensivă a lui Blaga în apărarea unui președinte distrus ca imagine, căruia întreg Parlamentul îi solicită demisia într-o inițiativă politică fără precedent, mai dovedește ceva, un detaliu doar aparent fără semnificație. Traian Băsescu trebuie să fie foarte speriat și disperat în momentul de față, dacă a decis să-l deconspire pe pionul Vasile Blaga, până de curând mare ”adversar” declarat al președintelui. Până la urmă acest scandal monstruos al amestecării Palatului Cotroceni în mlaștina lumii interlope, dincolo de prejudiciul consistent de imagine adus României, se dovedește că și un mic rol benefic, provocând această clarificare de ultim moment și obligând agenții provocatori și ”lunetiștii” președintelui să-și deconspire poziția în care au stat până acum disimulați, așteptând momentul propice pentru sabotaj și ambuscadă politică.