Curtea Constituţională discută miercuri sesizările privind modificările aduse Codului Penal

| 14 ian, 2014

Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cele ale PDL privind modificările la Codul Penal adoptate de Camera Deputaţilor în 10 decembrie 2013 vor fi discutate de judecătorii Curţii Constituţionale în şedinţa de miercuri.

ICCJ a sesizat CC în 12 decembrie 2013, precizând în actul transmis Curţii Constituţionale că modificările aduse Codului penal, în urma cărora s-ar putea concluziona că anumite persoane "sunt deasupra legii", neputând fi pedepsite pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie, pot fi considerate incompatibile cu funcţionarea statului de drept, notează Mediafax.

Potrivit instanţei supreme, prin modificarea legii, în sensul că sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, dar şi prin schimbările aduse la conflictul de interese, "s-ar putea desprinde concluzia că toate categoriile de persoane exceptate de la art. 147 din Codul penal şi art. 175 din noul Cod penal sau eliminate din sfera subiectului activ al infracţiunii de conflict de interese prevăzută în art. 2531 din Codul penal sunt deasupra legii, neputând fi cercetate şi pedepsite pentru săvârşirea unor infracţiuni de serviciu sau de corupţie, fapt care ar fi incompatibil cu funcţionarea statului de drept".

Conform deciziei ICCJ de sesizare a CC, diferenţa de tratament juridic instituită prin modificările Codului penal nu are o "justificare obiectivă şi rezonabilă", în condiţiile în care conduce la "excluderea incidenţei unor norme de incriminare în cazul unor categorii de persoane aflate în aceeaşi situaţie cu persoanele cărora normele de incriminare le sunt aplicabile".

Decizia de sesizare a Curţii Constituţionale a fost luată de Secţiile Unite ale instanţei supreme, convocate de preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, la două zile după adoptarea modificărilor de către Camera Deputaţilor.

Pe de altă parte, Curtea va lua în discuţie, tot miercuri, şi cele două sesizări privind modificările la Codul Penal depuse de Partidul Democrat Liberal tot în 12 decembrie.

Una dintre sesizările PDL vizează definirea funcţionarului public, iar cealaltă, conflictul de interese. Astfel, prima se referă la modificarea articolului 253 indice 1 din Codul penal, prin care, susţine Vasile Blaga, liderul PDL, parlamentarii PSD şi PNL s-au sustras conflictului de interese, iar a doua are ca obiect modificarea articolului 147, prin care parlamentarii au fost scoşi din categoria funcţionarilor publici.

Blaga a mai spus că PDL contestă şi faptul că proiectele de modificare nu au avut avizul CSM, care este obligatoriu în cazul în care acestea vizează activitatea organizării judecătoreşti. Preşedintele democrat-liberalilor a criticat şi faptul că şedinţa Comisiei Juridice în care s-a avizat modificarea Codului Penal a avut loc la miezul nopţii şi că reprezentanţii PDL nu au fost anunţaţi.

El a mai spus că USL, în loc să se gândească să creeze locuri de muncă pentru români, se gândeşte "să creeze superimunitate pentru parlamentarii lor, să-şi scoată prietenii din închisoare, să-i apere pe cei care sunt încă în justiţie".

Modificări la Codul Penal adoptate de Camera Deputaţilor în 10 decembrie 2013 au provocat cel mai mare scandal din justiţie de anul trecut. Prin una dintre modificări, preşedintele şi parlamentarii au fost scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal. În aceeaşi zi, Camera a aprobat un proiect de modificare a Codului Penal respins de Senat în octombrie 2012, prin care se schimbă articolul privind conflictul de interese, fiind eliminată categoria funcţionarilor publici.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ