Falsa discuție despre Codul Penal - problema interceptărilor

În ultimele zile s-a declanșat o adevărată isterie cu privire la consecințele, după unii dezastruoase, ale intrării în vigoare a noului Cod Penal, respectiv a Codului de Procedură Penală. Cu pregătire juridică sau fără, toată lumea își dă cu părerea despre modificările pe care le aduc cele două acte normative, ”cuiul lui Pepelea” fiind reprezentat de faimosul articol 140 din Codul de Procedură Penală prin care, după cum ne-a explicat chiar președintele, procurorii ar ajunge să fie pur și simplu legați de mâini și de picioare în instrumentarea cazurilor.

”Statul rămâne fără mijloace de a identifica şi preveni acte de genul următor: abuz în serviciu, trafic de influenţă, fraude fiscale, trafic de persoane, criminalitate transfrontalieră, comercializare sau tranzit de droguri, toate acestea se urmăresc prin mijloace tehnice, or, din acest punct de vedere, articolul 140 ia organelor statului capacitatea de a prinde reţele sau oameni implicaţi în astfel de ilegalităţi”, a explicat Traian Băsescu, somând guvernul să adopte o OUG pentru modificarea buclucașului articol. Numai că realitatea juridică este cu totul alta decât încearcă președintele să ne convingă, în încercarea de a crea un culoar de atac pentru proaspăt înregistratul PMP.

Mai întâi, să privim puțin la articolul 140. Conform alineatului 1 din acest articol "supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea".

Numai că, orice specialist în drept știe că un articol nu se poate interpreta de sine stătător. Ca urmare, pentru corecta descifrare a articolului în discuție, trebuie să îl coroborăm cu articolul 307 din același Cod de Procedură Penală, cu privire la momentul când se face înștiințarea suspectului că împotriva lui s-a dispus începerea urmăririi penale.

Or, conform articolului 307, persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoştinţă, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia şi drepturile procesuale. Altfel spus, articolul 307 prevede expres că suspectul trebuie înştiinţat cu privire la calitatea sa, nu imediat ce a fost începută urmărirea penală, așa cum eronat s-a speculat în aceste zile, ci doar înainte de prima sa audiere.

Și, așa cum pe bună dreptate remarcă APADOR-CH, organizație specializată în respectarea drepturilor omului, ”termenul dintre începerea urmăririi penale şi prima audiere a suspectului, termen care poate fi de una - două luni”. Ca urmare, există timp suficient pentru interceptarea comunicaţiilor suspectului, dacă o asemenea măsură este considerată a fi necesară.

Totodată, trebuie luată în discuție și o decizie a Curții Constituționale din 2009 în care judecătorii stabileau că, în lumina actualei Constituții, interceptările nu pot fi făcute decât după începerea urmăririi penale. Iată ce spune decizia: “Dispozițiile legale criticate nu permit [...] administrarea mijloacelor de probă în afara procesului penal, adică în faza actelor premergătoare. [...] interceptarea și înregistrarea convorbirilor pot fi dispuse, asa cum se prevede în alin. 1 al art. 911 din Codul de procedura penală, la cererea procurorului care efectuează ori supraveghează urmarirea penală. Iata deci ca administrarea unor astfel de mijloace de probă este plasată în cadrul primei faze a procesului penal, urmarirea penală putând fi începută, potrivit art. 221 si 228 din Codul de procedura penală, atât in personam, cât și în rem". Iar această decizie, comunicată CSM, a stat în mod evident la baza elaborării faimosului articol 140 din noul Cod de Procedură Penală.

Altfel spus, solicitând cabinetului să modifice acest articol prin OUG, Traian Băsescu vrea de fapt ca guvernul să încalce dispozițiile Curții Constituționale și să permită procurorilor să facă tocmai ceea ce CCR a atras atenția că nu trebuie făcut, adică interceptarea convorbirilor telefonice înaintea începerii urmăririi penale.

Mai mult, chiar instrumentul prin care președintele solicită să se facă această modificare – OUG – este cât se poate de discutabil. Nu orice domeniu intră în sfera în care pot fi emise ordonanțe de urgență. Iar din această sferă, este exceptată în mod expres zona drepturilor și libertăților fundamentale.

Or, interceptarea telefoanelor reprezintă o activitate care interferează cu o serie de asemenea drepturi fundamentale, înscrise în Constituție la articolele 26 și 28. Este vorba despre viaţa familială intimă şi privată respectiv despre dreptul la secretul corespondenţei. Așadar, solicitând cabinetului să modifice prin OUG o prevedere legislativă care se referă la aceste drepturi, președintele îndeamnă în realitate cabinetul să încalce Constituția. Ceea ce arată că onorabilii consilieri constituționaliști ai lui Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni nu știu carte nici măcar cât un student în anul întâi la drept.

Concluzia care se desprinde este aceea că, dincolo de zgomotul pe care președintele și susținătorii săi de prin presă l-au făcut în pe marginea faimosului articol 140 din Codul de Procedură Penală, acesta nu împiedică în niciun fel realizarea de interceptări pentru instrumentarea dosarelor. În schimb, modificarea acestuia în sensul extinderii dreptului procurorilor de a asculta telefoane și înaintea începerii urmării penale ar reprezenta o întoarcere înapoi, la o mentalitate comunisto-securistă pe care România se străduie să o depășească prin abrogarea prevederilor învechite existente în cele două coduri.