De unde vine nevoia unei a doua uniri a românilor

La validarea premierului Victor Ponta drept candidat la preşedinţie în Congresul PSD care a avut loc la Alba Iulia, acesta şi-a exprimat angajamentul său pentru România, enunțând poate pentru prima oară conceptul celei de-a doua mari uniri a românilor, având la bază importanţa solidarităţii şi a unităţii acestora. Veți spune că după cei zece ani reprezentând cele două mandate ale celui mai conflictual președinte român de la Ceaușescu încoace, aceste referiri sunt firești. Victor Ponta, la rândul său, a spus-o cât se poate de clar:

„Cred foarte tare în două lucruri care sunt pilonii programului meu prezidenţial: România are nevoie de o adevărată schimbare dusă până la capăt a tot ce a fost cu adevărat rău şi ne-a împărţit în aceşti zece ani şi adevărata schimbare, cea mai mare schimbare este că românii să fie din nou uniţi. Vreau ca marea unire a românilor să o facem împreună, după zece ani de dezbinare. Acesta este obiectivul principal al candidatului şi al preşedintelui Victor Viorel Ponta”, a detaliat primul-ministru.

România a traversat cu greu zece ani de dezbinare gravă – nu doar a politicienilor, ci și a întregii societăți. Certurile ce degenerează în luptele specifice politicii sunt un spectacol obișnuit în aproape orice țară din lume, dar nicăieri acest conflict nu a degenerat ca în România ultimilor zece ani, unde întregi pături și categorii sociale au fost cuprinse într-o încleștare antagonistă gravă: angajații din mediul privat au fost îndemnați să îi urască pe bugetari; patronii pe angajați, angajații pe patroni și toți la un loc pe medici și profesori. Intriga și sămânța de scandal au devenit pâinea cea de toate zilele a românilor, cu efectul final cel mai greu de suportat: când s-a declanșat criza economică mondială, întreaga societate românească a fost prinsă pe picior greșit. În loc de solidaritate, coeziune socială și compasiunea atât de necesară cu cei mai greu loviți de recesiune, în România conflictul s-a agravat direct proporțional cu sărăcia și clivajul social. În loc ca românii să beneficieze de înțelepciunea care le-ar fi permis să distribuie sacrificiul și costurile impuse de politicile de austeritate care au fost adoptate în toată Europa, polarizarea s-a agravat și în timp ce unii au prosperat, creșterile salariale nejustificate fiind la ordinea zilei, greul a fost dus de păturile cele mai sărace, care au fost constrânse să suporte singure curba de sacrificiu care în mod normal, distribuită just, ar fi fost suportabilă la nivel național. În timp ce săracii au devenit și mai săraci, școlile și unitățile medicale din teritoriu au fost desființate, iar guvernele de dreapta au depășit un prag psihologic considerat în mod tradițional un tabu social: după creșterea TVA și reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, Emil Boc ascuns și Traian Băsescu au redus pensiile cu 15%, o măsură inumană, injustă și fără precedent sau justificare. Celor mulți, săraci și nemulțumiți, regimul le-a arătat fără ezitare calea cea mai scurtă pentru părăsirea țării...

În acest context trebuie citită și interpretată declarația premierului Victor Ponta, la care se adaugă referințele istorice absolut firești pentru un eveniment politic care se desfășoară la Alba Iulia, epicentru al tradiției istorice a românilor. Putem spune că românii și România au nevoie cu siguranță de o ”a doua Unire”. Dar interpretarea dată de adversarii premierului a fost diferită.... Aceștia au sesizat mai mult ca sigur riscul real ca Victor Ponta să transmită acest mesaj puternic și clar, bazat pe toate nemulțumirile acumulate în societate timp de zece ani, dar profund distructiv pentru toate teoriile elitiste prin care formațiunile de dreapta au justificat inechitatea și distribuția inegală a politicilor de austeritate în corpusul social. Reacția a fost virulentă și, culmea, s-a suprapus perfect peste cea a adversarilor din răsărit ai țării noastre. În timp ce în țară unii din cei mai cunoscuți propagandiști ai ”dreptei elitiste” deplângeau virtuțile pierdute ale votului cenzitar și acuzau campaniile social-democraților pentru apelul la sentimentul și mândria națională, pe plan extern purtătorii de cuvânt ai Federației Ruse protestau oficial față de ceea ce numeau planurile României de ”anexare” a Republicii Moldova. Ca și cum o ipotetică unire între cele două state românești – separate artificial și prin forța armelor tocmai de precursorii istorici ai celor care azi acuză planurile ”anexioniste” de care s-ar face vinovat premierul Ponta – s-ar putea realiza și altfel decât de comun acord, pe baza unui act liber asumat din ambele părți și prin întemeierea trecutului istoric comun, al bagajului cultural, lingvistic și a aspirațiilor unioniste identice ale celor două țări.