Crin Antonescu pe Facebook: Victor Ponta greşeşte, şansele lui Klaus Iohannis cresc
Crin Antonescu este de părere că Victor Ponta şi Klaus Iohannis îşi vor disputa turul II al alegerilor şi este de părere că greşelile lui Ponta îi scad şansele în faţa lui Iohannis.
Crin Antonescu se pronunţă, într-o postare pe Facebook, în favoarea lui Klaus Iohannis, în lupta acestuia cu Victor Ponta. Fostul preşedinte al liberalilor şi ex-candidat USL pentru funcţia de preşedinte este de părere că cei doi îşi vor disputa turul II al alegerilor şi este de părere că greşelile lui Victor Ponta îi scad şansele în faţa lui Klaus Iohannis.
"Cred că pentru turul II al alegerilor prezidențiale se dă o batalie deschisă. Victor Ponta a pornit favorit, din diverse motive, dar greșelile făcute de domnul Ponta și de cei din jurul său sunt considerabil mai mari decât greșelile făcute de Klaus Iohannis. În sensul acesta, cred că șansele domnului Klaus Iohannis au crescut", a notat Crin Antonescu pe Facebook.