Economica.net: Ce dă BCR în schimbul renunţării la procese

| 28 mai, 2014

Banca Comercială Română încearcă să convingă câteva sute de clienţi cu care se află în litigiu la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să renunţe la proces, în schimbul unor dobânzi mai mici la credite.

BCR ofertează clienţii cu care se judecă în două procese de grup la ÎCCJ cu reducerea dobânzilor la credite, pentru ca aceştia să renunţe la pretenţiile din instanţă, scrie ECONOMICA.net.

Câteva sute de clienţii ai băncii s-au unit în grupuri şi au chemat banca în judecată în 2010, la Tribunalul Bucureşti. Clienţii au cerut instanţei să constate că sunt abuzive mai multe clauze din contractele de credit, printre care cele referitoare la calculul dobânzii, despre care vom vorbi mai jos, şi la comisioane.

După ce Tribunalul le-a dat dreptate parţial clienţilor pe fond, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul băncii în totalitate şi dosarul a ajuns într-o postură favorabilă BCR la ÎCCJ în recurs.

Chiar în această postură, BCR a cerut instanţei supreme să amâne judecarea recursului pentru o lună şi jumătate pentru a face oferte clienţilor. Cele două dosare au termen în această săptămână la ÎCCJ. Într-unul dintre ele, magistraţii au rămas în pronunţare, după ce au respins o nouă cerere de amânare a avocaţilor băncii de la NNDKP, motivată tot de necesitatea de a face oferte clienţilor.

Banca a propus clienţilor să semneze acte adiţionale prin care acceptă ca dobânda să coboare de la 9-10% pentru creditele în euro la puţin peste 6% (Euribor la şase luni + 6 puncte procentuale). În unele cazuri, banca a acceptat să renunţe şi la perceperea comisionului de administrare, în schimbul închiderii litigiului. În cazul unui credit de 45.000 de euro pe 30 de ani, accesat în 2008, economia la rata lunară prin reducerea dobânzii şi eliminarea comisionului ar fi de aproximativ 100 de euro.

BCR a mai făcut oferte clienţilor în 2011, când dintr-un grup de 400 de clienţi a reuşit să convingă aproape 200 să renunţe la proces, în schimbul unei marje de 5,5 pp peste Euribor.

Avocaţii clienţilor de la Piperea şi asociaţii susţin că de această dată clienţii au refuzat oferta băncii.

Citeşte mai mult pe ECONOMICA.net.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ