Elena Udrea: România a pierdut în decembrie 1,5 miliarde de euro din fondurile europene

| 15 ian, 2014

România a pierdut 7% din banii alocaţi pe primul exerciţiu bugetar de când ne aflăm în Uniunea Europeană. Asta înseamnă 5,95 de miliarde de lei – deci, aproximativ 1,5 miliarde de euro, scrie deputatul PDL, Elena Udrea, pe blogul personal.

"Conform datelor oficiale ale Ministerului Fondurilor Europene, la data de 20 decembrie 2013, se semnaseră contracte însumând doar 93% din totalul fondurilor alocate României în exerciţiul bugetar 2007 – 2013 al Uniunii Europene. Deşi le-am atras atenţia în repetate rânduri că la sfârşitul anului trecut trebuia să avem contractările finalizate, Victor Ponta, Eugen Teodorovici şi miniştrii responsabili de autorităţile de management nu au făcut nimic în acest sens.

Practic, din start, România a pierdut 7% din banii alocaţi pe primul exerciţiu bugetar de când ne aflăm în UE. Asta înseamnă 5,95 de miliarde de lei – deci, aproximativ 1,5 miliarde de euro. Şi asta pentru că data limită privind semnarea contractelor nu poate fi prelungită", semnalează pe propriul blog Elena Udrea.

"În realitate, pierderea de fonduri europene este însă mult mai mare, pentru că sunt programe, precum POR (pe care l-am gestionat în timpul mandatului meu de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului), care au contractat mai mult de 100%, tocmai pentru a fi siguri că vom reuşi într-un final să absorbim cât mai mulţi bani. Eu cred că, obiectiv vorbind, numai din contractări care nu au fost finalizate, s-au pierdut de două ori pe atât: adică 3 miliarde de euro", mai punctează Elena Udrea.

Cere demisia ministrului Teodorovici

"În orice ţară normală de pe acest glob, un diletantism precum cel al ministrului Teodorovici, care ne face în mod constant de râs la Bruxelles şi care a ajuns un fel de mascotă a Comisiei Europene, după propunerile strategice aberante privind fondurile aferente perioadei 2014 – 2020, ar trebui răsplătit printr-o demisie imediată. Şi asta pentru că răpeşte României şansa la dezvoltare economică şi românilor oportunitatea unui trai mai bun", conchide Elena Udrea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ