Folosim numai 10% din creier? Mit sau realitate?

Este vorba despre un mit atât de bine înrădăcinat în cultura urbană, încât foarte puţini îi mai pun la îndoială adevărul. Proabil că la originea lui a stat psihologul american William James care a studiat, în anii 1890, cazul unui copil genial, William Sidis. Acesta avea capacităţi extraordinare în domenii variate, de la matematică la lingvistică (stăpânea 40 de limbi şi dialecte). A fost admis la Universitatea Harvard pe când avea numai 11 ani. Inteligenţa sa corespundea cu cea a unui adult cu un IQ de 250-300, cel mai înalt nivel înregistrat vreodată. Psihologul american a afirmat că, probabil, oamenii obişnuiţi nu îşi folosesc creierul la întreaga capacitate şi din acest motiv nu pot avea rezultate similare celor obţinute de Sidis. Totuşi William James nu a precizat un procent anume din creier pe care l-am utiliza în mod curent.

Mitul pare foarte plauzibil și din acest motiv rareori este contestat. Dar nu plauzibilitatea unei afirmaţii îi conferă şi valoare de adevăr. Este nevoie de ceva mai mult: avem nevoie de dovezi. Iar ele nu există. În ciuda faptului că neuroştiinţele au evoluat foarte mult în ultimele decenii şi că ele dispun acum de mijloace sosfisticate de analiză a activităţii cerebrale, enunţul mitului nu a putut fi dovedit în niciun fel. Dimpotrivă, dovezile converg înspre infirmarea lui, scrie stiintasitehnica.com.

Vă sugerăm să le trecem împreună în revistă pe câteva dintre ele, pe care le-am selectat de pe pagina wikipedia care tratează acest mit.

Ce se întâmplă atunci când este afectată o mică porţiune din creier, de exemplu în urma unui accident? Consecnţele sunt evidente şi adesea devastatoare. Creierul îşi pierde cel puţin o parte din abilităţi. Dacă am avea nevoie de numai 10% din creier, atunci ar trebui să existe măcar unele leziuni cerebrale care să nu îi afecteze funcţionalitatea, ori asta nu se întâmplă niciodată.

Aşa cum este bine ştiut creierul este un organ mare consumator de energie. Deşi reprezintă numai 2% din masa corpului el consumă mai mult de 20% din energia rezultată în urma metabolismului. A avea un creier mai mic, care să consume cu 90% mai puţină energie (nu uitaţi, mitul susţine ca ne folosim numai 10% din creier), ar reprezenta un imens avantaj în procesul selecţiei naturale. Indivizii cu un creier mai mic, dar care este utilizat mai eficient, ar avea un avantaj considerabil în faţa celor cu un creier ineficient. Ei ar fi supravieţuitorii şi, de-a lungul a mai multor generaţii, ar rămâne numai cei cu un creier folosit în proporţie de 100%.

Neuroştiinţele dispun de instrumente extrem de precise. Printre ele se numără tomografia cu emisie de pozitroni (PET) şi rezonanţa magnetică funcţională (fMRI). Cu ajutorul lor poate fi urmărită în detaliu funcţionarea diferitelor regiuni ale creierului. Ei bine, monitorizarea activităţii cerebrale nu a identificat nici o zonă care să se „odihnească” total. Nici măcar în timpul somnului nu se întâmplă aşa ceva, deşi nivelul de activitate a creierului scade, nu există zone care să îşi înceteze complet funcţionarea.

În ultimele decenii am început să înţelegem din ce în ce mai bine mecanismele de funcţionare ale creierului. Am aflat că el este structurat în aşa fel încât există regiuni distincte specializate în diferite activităţi. Ele sunt studiate în prezent cu mare atenţie şi nu a fost identificată nici o porţiune din creier despre care să putem afirma că nu îndeplineşte nici un rol.

Mai există un procedeu prin care să putem analiza activitatea creierului. Cercetătorii pot implanta microelectrozi direct în creier, putându-se astfel urmări activitatea neuronilor individuali. Dacă mitul celor 10% ar fi adevărat, atunci ar fi trebuit să fie identificaţi neuroni care funcţionează numai 10% din timp, restul fiind alocat repausului.

O altă tehnică de studiere a creierului se bazează pe utilizarea 2-deoxiglucoză marcată radioactiv. Acesta este metabolizată de către neuroni şi prezenţa ei este identificată cu ajutorul unor radiografii. Dacă numai 10% din creier ar fi funcţionale, atunci pe imaginea radiografică ar trebui să apară pete negre în zonele în care activitatea cerebrală nu este prezentă. Evident, niciodată nu s-a constatat aşa ceva.

În concluzie, mitul celor 10% din creier pe care le folosim este doar un mit. Un mit persistent pentru că este enunţat foarte des şi pentru că ne oferă speranţa că ar exista mijloace prin care să ne activăm şi restul de 90%. Este bine să sperăm, dar în acest caz speranţa nu este altceva decât o amăgire.