Frumoasa de la Nana și bestia raționamentului logico-juridic
În apărarea ”frumoasei” moșierese de la Nana a ridicat glasul distinsul președinte de republică, Traian Băsescu, care nici usturoi n-a mâncat și nici gura nu-i pute.
Există o justiție divină în tot și în toate. Când erau sacrificați fără probe oameni nevinovați, așa numitele victime colaterale ale cazului Năstase, ca să se justifice condamnarea lor fără probe concludente, în cele peste 400 de pagini (!!) de motivare a deciziei instanței s-a strecurat o monstruozitate juridică, acea sintagmă ajunsă între timp faimoasă, a ”raționamentului logico-juridic.”
În baza acestei oribile creaturi solzoase, ajunsă nu se știe cum în secolul 21, scăpată din glaciațiunea erei sovietelor și tribunalelor poporului care trimiteau ”dușmanii dictaturii proletariatului” să moară la canal, unor oameni obișnuiți li s-au luat ani din viață și nu puțini. În timp ce cazul acestora era îngropat sub avalanșa rutinieră a mizeriilor tabloide, oricine încerca să arate și să numească monstruozitatea era pus la zidul infamiei politice și executat ca ”partizan al lui Adrian Năstase”. Că acelor oameni și democrației din această țară li s-a făcut o cumplită nedreptate, sunt convins, o va demonstra istoria, dar și CEDO, acolo unde butaforia răzbunărilor politice din România cedează mereu, obligându-ne pe toți să plătim o complicitate involuntară la samavolnicii cu autori prea-cunoscuți.
Cei care au pus umărul la acest abuz vor avea, sper, ocazia să se confrunte ei înșiși cu fiara scăpată din cușcă și poate vor reuși să îmblânzească ei raționamentul logico-juridic, în cazul Nana, acolo unde firme fantomă colectează terenuri de la cei puși rapid și abuziv în posesie peste ce nu le-a aparținut niciodată. Firme fantomă care se înființează, subzistă la limita legii și dispar (cu arhive și dări de seamă cu tot) imediat cum și-au îndeplinit misiunea lor subterană și anume să vândă toate terenurile colectate unei singure persoane. Care, ciudat, este chiar fiica cea mare a președintelui acestei țări și totodată norocoasa câștigătoare a lozului câștigător emis de banca de stat, CEC, sub forma singurului credit agricol acordat unei persoane particulare pe toată durata anului de grație 2013...
Sigur, nici milionul acela de euro nu ar fi fost de ajuns, noroc că CEC într-un acces de excepțională generozitate a supraevaluat terenul pus gaj de fata președintelui. Absolut întâmplător și în sfidarea inconștientă a bestiei mai sus amintite, Traian Băsescu a mai și intervenit telefonic de la înălțimea funcției și obligațiilor sale, pentru a salva cariera distinsului bancher Ghețea, responsabil de fericita extragere. La fel de întâmplător, toți oamenii președintelui implicați, un fost consilier prezidențial chiar, au sfidat într-un mare fel comisia parlamentară înființată pentru a elucida, pe lângă misterul de la Nana, dacă ce avem în țara asta este o democrație funcțională sau doar o banală glugă de coceni.
Vedeți voi, stimați cititori, din păcate o comisie parlamentară din România nu se compară cu o comisie din Statele Unite, de pildă. Cu aceasta din urmă nu te joci, dacă te convoacă la audieri. Pe plaiurile mioritice pustiite de cele două mandate consecutive ale lui Traian Băsescu, singura care se compară ca autoritate cu o comisie americană de anchetă este bestia raționamentului logico-juridic, care mănâncă jăratic și scuipă foc și nici că-i pasă dacă nu există dovezi și toate arhivele și contabilitatea unei firme au ars, din greșeală.
În apărarea ”frumoasei” moșierese de la Nana a ridicat glasul distinsul președinte de republică, Traian Băsescu, care nici usturoi n-a mâncat și nici gura nu-i pute. Doar că vorbește acum peste capul Corpului de control al primului-ministru, cerând în falset să intre naibii un procuror sau mai mulți în cazul Nana și să facă ordine. Dacă e, la o adică, să răspundă chiar și președintele statului, chiar și cu un NUP ca pe vremuri, dacă altfel nu se poate. Acum, rămâne de văzut care procuratură se va sesiza mai repede, cea invocată de Băsescu sau cea chemată de Corpul de control al premierului...
Personal, sunt doar un simplu spectator la peluză, extrem de curios să citesc cum și în ce fel va argumenta maestrul Dan Tăpălagă în acest caz delicat în care ”frumoasa” președintelui se confruntă cu bestia ”raționamentului logico-juridic”.