INCREDIBIL! Vaccinurile aflate în uz conțin toxine extrem de puternice

| 15 oct, 2014

Făcând parte din marea gamă a produselor farmaceutice de sinteză, vaccinurile ocupă o poziție aparte, având în vedere că ele sunt destinate ființelor umane sănătoase. Industria farmaceutică câștigă anual sume exorbitante din comercializarea vaccinurilor prin intermediul unei publicități abile, omițând de cele mai multe ori să prezinte efectele secundare dezastruoase pe care vaccinurile le pot declanșa.

În ultimii ani, numeroși medici și oameni de știință au tras semnale de alarmă în privința pericolului real pe care îl reprezintă vaccinarea. Degenerare neurologică, afectarea structurii creierului și funcțiilor acestuia, reacții autoimune exagerate care pot produce chiar și decesul, sunt câteva dintre consecințele dramatice care au apărut în urma vaccinării.

Mai mult decât atât, în prezent o echipă de cercetători lucrează la creearea unui vaccin care poate altera centrii emoționali din creier, creându-se astfel premizele implementării unui plan de control mental al populației vaccinate, scrie yogaesoteric.net.

Vaccinurile aflate în uz conțin toxine extrem de puternice

Vaccinurile sunt compuse din agentul împotriva căruia este menit vaccinul și o substanță ajutătoare care stimulează imunitatea, făcând sistemul imunitar să reacționeze cât mai intens și pentru cât mai mult timp. Printre cei mai întâlniți aditivi „ajutători” din vaccinuri se află mercurul, derivații acestuia cum ar fi thimerosalul, compușii de aluminu și monoglutamatul de sodiu.

Numeroase studii au demonstrat că aluminiul combinat (în special cu fluorul) devine extrem de nociv pentru creier, unde se acumulează și condiționează creierul să aibă o reacție autoimună exagerată.

De fiecare dată când vaccinul pe care îl primim declanșează un răspuns al sistemului imunitar, se declanșează de asemenea și un răspuns inflamator. Având în vedere că sistemul imunitar al creierului este strâns legat de cel al trupului, cele două se activează concomitent.

Atunci când trupul este invadat de un agent patogen natural, răspunsul imunitar diminuează după o perioadă de timp relativ scurtă, pe când în cazul unei singure vaccinări creierul poate rămâne într-o stare de hiper activare imună continuă pe o perioadă de doi ani de zile. În cazul în care sistemul imunitar este activat curând de un alt vaccin, rezultatele pot fi devastatoare. Următorul vaccin pe care îl vom primi va accentua și va declanșa din nou reacția inflamatoare de la nivelul creierului, care va elibera excitotoxine, acid glutamic (sau glutamat, extrem de toxic pentru creier atunci când se află înafara celulelor) și acid chinolinic.

Un mare număr de enzime sunt afectate de vaccinuri care conțin mercur sau aditivul derivat thimerosal, inflențând astfel negativ atât structura creierului cât și capacitatea acestuia de a echilibra nivelul de glutamat. Aceasta va declanșa excitotoxicitatea, va mări numărul de radicali liberi, va inhiba enzimele importante din creier și va dezechilibra ADN-ul. Conform doctorului american Joseph Mercola, vaccinurile împotriva gripei (Flulaval, Fluvirin, Fluzone, Afluria CSL) conțin suficient de mult mercur pentru a produce toate aceste dezechilibre.

La aceste efecte secundare profund nocive putem adăuga faptul că, potrivit studiilor medicale existente la ora actuală, 60% din vaccinuri sunt contaminate cu viruși străini sau compuși virali. Aceste fragmente virale pot declanșa inflamarea cronică a creierului precum și excitotoxicitate. Conform unor studii medicale realizate de doctorul Joseph Mercola, virusurile vii conținute în vaccinuri pot pătrunde la nivelul creierului, unde pot rămâne pentru totdeauna, determinând distrugerea treptată a țesuturilor fără simptome evidente pentru o lungă perioadă de timp. Aceasta poate conduce la degenerarea creierului și inflamarea sa, care sunt în mod clasic asociate cu bătrânețea.

Citeşte mai mult aici.

Tag-uri: creier, vaccin
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ