Iohannis și problema copiilor adoptați. O chestiune de moralitate

Preocupat să ignore, printre altele, consecințele invalidării sale dacă va câștiga alegerile, dar va pierde procesul de incompatibilitate cu ANI, Klaus Ghinion Iohannis și-a intrat încet, încet în mână, s-a obișnuit carevasăzică cu campania și își permite să emită judecăți de valoare, de foarte de sus, de pe un postament pe care s-a cățărat fără merit. La Timişoara a declarat, de pildă, că societatea românească este mult mai bună decât renumele ei, lucru dovedit prin candidatura
sa.

”Candidatura mea dovedeşte că societatea românească, cel puţin partea ei politică, pentru că aceasta s-a exprimat până acum, este mult mai bună decât renumele ei. Altfel, cum să fie desemnat un membru al minorităţii germane, care este creştin, dar nu ortodox, pentru calitatea de candidat la Preşedinţia României şi mulţumesc pentru această încredere”, a afirmat Klaus Ghinion Iohannis.

Citește și: E o problema dură, dar Iohannis nu o poate ocoli: implicarea în adopții la începutul anilor ‘90

De parcă i-a mai păsat cuiva de etnia sau religia candidatului care a lăsat neexplicate o sumă de probleme atât de grave încât pe bună dreptate ne întrebăm de ce se mai pune problema îndreptățirii candidaturii sale pentru Cotroceni și nu se vorbește mai la obiect despre una sau mai multe anchete penale. Mai mult decât despre etnia sa, Iohannis ar fi putut să ne spună adevărul despre avere și case. Iar implicare morală mai gravă și infinit mai importantă decât religia domniei sale ar fi adevărul despre implicarea sa în fenomenul adopțiilor ilegale.

Cel care se pretinde ”dascăl” și ține lecții moralizatoare despre reformele învățământului, în timp ce habar nu are care este salariul minim și uită și cât încasa pentru meditațiile de pe urma cărora a pretins că a cumpărat 6 case în Sibiu, nu poate nega implicarea în cel puțin un caz de adopții ilegale, documentat în exces de presa locală. Dar ”neamțul harnic” și ”dascălul” Ghiniohannis pretinde că a fost doar un șofer, iar soția sa traucătoare, în afacerea copiilor înfiați și dispăruți din județul Sibiu.

Citește și: Iohannis nu este o victimă, ci un fost șofer implicat în adopțiile de copii

“Copiii au dispărut din ţară, nu au mai fost văzuţi de 24 de ani”, a spus purtătoarea de cuvânt a PSD, senatoarea Gabriela Firea, reluând acuzele și suspiciunile de trafic de organe cu privire la familia canadiană Lalande. Este un caz extrem de grav, din care Ghiniohannis și soția acestuia cred că pot scăpa basma curată pretinzând că au fost doar șofer, respectiv traducătoare. Să ignorăm toate articolele presei locale care a lătrat la vremea aceea pe acest caz până a răguțit. Să ne prefacem că nu știm ce a povestit ziariștilor sibieni bunica minorilor, Maria Iliuț, decedată între timp, despre agresarea sa de către Klaus Iohannis, la vremea aceea inspector școlar. Să facem pe proștii și referitor la ancheta DIICOT – deși nu iese fum fără foc – dar și la speculațiile despre cine a pus batista pe țambalul anchetei care-l viza pe primarul din Sibiu.

Chiar și ca ”un simplu șofer”, dascălul care se pretinde a fi Klaus Iohannis nu putea să treacă nepăsător pe lângă cazul unor minori posibili a fi victimele unor rele tratamente. Când a ajuns la el bunica copiilor la a căror înfiere a contribuit, împreună cu soția, să-i semnaleze că a pierdut urma minorilor și că suspectează ce-i mai rău în legătură cu aceștia, ce a făcut Klaus Iohannis? Un dascăl, un om onest, un inspector școlar s-ar fi dus cu bătrâna la autorități, tocmai pentru a evita din start orice suspiciuni.

Klaus Iohannis nu a făcut acest lucru. Era probabil prea preocupat de administrarea imobilului cumpărat în 1992 cu 75.000 de mii de mărci germane, o avere atunci, o sumă impresionantă și azi, mai ales pentru un salariul unui ”dascăl” necăjit, nevoit să dea meditații non-stop din zorii și până în crucea nopții., mai puțin în weekend, când putem doar presupune că umbla prin piețe să valorifice blănuri și ciocolata primită de la părinți.

Acestea sunt detaliile ”spectaculoase” despre care Iohannis declară că lipsesc din volumul său intitulat 'Pas cu pas', lansat în fața a peste două sute de membri de partid şi simpatizanţi, spre dezamăgirea ”multor persoane”. Discursul lui Klaus Iohannis este paralel până la inepție cu toate detaliile care au rămas complet neexplicate în biografia sa. Candidatul ACL vorbește în schimb cu emfază despre personajul colectiv ”despre cum am reuşit noi, Partidul Naţional Liberal (PNL), să obţinem rezultatele pe care le-am avut la europarlamentare, cum am negociat fuziunea, ce s-a întâmplat atunci când am ajuns preşedintele PNL, cum am pregătit campania electorală, cum am pregătit strategia, ce discuţii am avut, cum au decurs ele, şi, sigur, încă nu scrie cum am câştigat Preşedinţia, dar pot adăuga acest ultim capitol', numai vorbe, vorbe și iar vorbe de la un personaj care s-a pretins de la bun început ”om al faptelor”.

Să mai facem un ultim efort de argumentație și totdată un exercițiu de imaginație. Să presupunem că nu sesizează nimeni implicațiile morale grave ale implicării unui dascăl într-un caz de înfieri ilegale și posibil trafic de organe. Dar de ce apar ca irelevante golurile din biografia unui pretendent la funcția de șef al statului, într-o țară în care Opoziția intra nu demult în fibrilație pentru că nu știa la ce liceu și-a pus bentița-n păr ministrul de Finanțe, Ioana Petrescu.