Ivan: Este regretabil şi deloc elegant că unii liberali atacă guvernarea şi pe foştii parteneri din USL
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că este 'regretabil' modul în care unii reprezentanţi ai PNL atacă, în prezent, guvernarea şi pe foştii parteneri din USL, adăugând că 'nu este deloc elegantă schimbarea cu 180 de grade a discursului' acestora.
'Este regretabil modul în care unii reprezentanţi ai PNL atacă în prezent Partidul Social Democrat, premierul sau guvernarea. Am auzit acuzaţii că PSD ar fi blocat proiecte ale PNL, însă nu am văzut niciun ministru liberal, pe întreg parcursul guvernării USL, să exprime astfel de nemulţumiri. Iar asta înseamnă că fie acuzaţiile sunt false, fie că au fost proiecte pentru care acei miniştri nu s-au bătut. Nu este deloc elegantă schimbarea cu 180 de grade a discursului unor liberali, care ajung acum să atace un program de guvernare la care ei înşişi au lucrat un an şi jumătate şi pentru care ne-am luptat împreună, în USL', afirmă Cătălin Ivan, potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, Agerpres.
Ivan mai arată că social-democraţii şi liderul acestora, premierul Victor Ponta, nu ar trebui să fie atacaţi pentru plecarea senatorului Călin Popescu-Tăriceanu din formaţiunea condusă de către Crin Antonescu.
'Este nedrept modul în care Victor Ponta şi PSD sunt atacaţi pentru plecarea lui Călin Popescu-Tăriceanu şi pentru mişcările din PNL. Ei trebuie să realizeze greşeala pe care au făcut-o fără să ne implice pe noi şi este problema lor de gestionat - o problemă internă cu care PSD nu a avut, evident, nimic de-a face', mai spune acesta, potrivit sursei amintite.
Ştirile orei
N-aveți în perspectivă, nicio miză ...