Jocul de Pact-Pact – consens naţional sau calmul dinaintea războiului?

Zilele acestea clasa politică e ocupată. Toţi joacă Pact-Pact! După ciomăgeala generalizată din electoralul an 2014, România pare că a intrat în zodia dialogului, consensului cu ascendent în priorităţi naţionale. Toate acestea sunt noţiuni exotice pentru mulţi (oameni politici, jurnalişti sau simpli spectatori), după 10 ani de Traian Băsescu. Modelul politicii á la Băsescu pare că face loc cumpătării şi calmului politic promovate de Iohannis. Rămâne de văzut dacă vorbim despre o constantă a lui Klaus Iohannis sau despre un episod care precede o primăvară sângeroasă.

Pericolul politicii lui „Let’s agree to disagree”

Scandalul politic perpetuu pe care am ajuns să-l confundăm cu normalitatea în ultimii 10 ani a produs şi învingători, nu doar victime. Este vorba de cei care taie bilete la spectacol: mass media care au ştiut să monetizeze apetitul publicului pentru astfel de lupte între gladiatorii aruncaţi în arena politică.

În România condusă de Traian Băsescu, am asistat şi la exemple concrete de efort politic către consens. Amintesc susţinerea din umbră a lui Tăriceanu de către PSD, „soluţia” Iohannis-premier sau USL – proiect politic mamut. Însă, cel mai adesea am avut parte de seriale îndelungate de nonsens agresiv şi generalizat, promovate de toate forţele politice.

Pericolul acestei politici este încremenirea în prezent. Am asistat la schimbări nesfârşite în Educaţie sau Sănătate, fără să putem spune că am evoluat într-o direcţie sau alta. S-au schimbat doar deţinătorii vremelnici ai puterii.

La ce bun? Unde ne aflăm după 10 ani de dialog al surzilor

La final de mandat(e), lupul singuratic Traian Băsescu a vorbit mai puţin despre reuşitele sale, folosind formule de tipul „avem nevoie de” / „România în viitor trebuie să” / „suntem foarte aproape să”. Cel care până nu demult oferea de la acelaşi pupitru cotrocenist reprezentaţii de tip one man show şi-a făcut bilanţul prezidenţial amintindu-şi de persoana I plural. De acel „noi” care a lipsit atât de mult din discursul politic promovat chiar de preşedinte.

A menţine şi pe viitor jocul politic în logica perpetuării conflictului orb este o carte strategică pierzătoare, mai ales pentru cel care va arunca primul piatra. Conform sondajelor de opinie post-prezidenţiale, peste 50% dintre români vor o colaborare între palatele Cotroceni şi Victoria.

Votul negativ pentru clasa politică, vot care l-a propulsat pe Iohannis la Cotroceni, a resetat peisajul politic românesc. Românii vor normalitate, iar începutul de an pare să arate că politicienii au înţeles acest mesaj. Cel mai probabil, însă, până în primăvară vor germina seminţele războiului - #SpringIsComing!

(Dez)Avantajele jocului de Pact-Pact

Orice sfârşit este un început, pare să transmită Klaus Iohannis prin mult prea repetata formulă „stop şi de la capăt”. Or, pentru a începe un proiect de ţară asumat în faţa electoratului, noul preşedinte ştie că trebuie să aibă acces şi deschidere în zona legislativă şi executivă a statului român. Cât timp noul PNL continuă să fie în opoziţie, pârghiile de acţiune ale preşedintelui Iohannis sunt limitate. În urmă cu 10 ani, în faţa unui table de şah identice, Traian Băsescu ar fi încercat cel mai probabil, încă din prima zi de mandat, să schimbe majoritatea parlamentară. Să caute şi, nu-i aşa, să găsească soluţii imorale. Până acum, Klaus Iohannis, spre iritarea propriului partid, a apelat la varianta alternativă şi mai sănătoasă din punct de vedere democratic: la dialog.

De aici s-a născut pactul pentru Apărare – primul succes al actualului preşedinte. Sigur, mulţi au spus că nu vorbim despre o victorie, că România a asumat încă din mandatul lui Traian Băsescu să pompeze 2% din PIB către Armată. Alţii vor spune că, oricum, bugetul destinat Armatei a crescut constant în ultimii ani şi că, oricum, prin 2017 s-ar fi ajuns la o alocare de aprox. 2%. Toate acestea contează mai puţin, esenţial în acest caz este gestul politic. Simplul fapt că preşedintele şi-a luat rolul de mediator în serios din primele zile la Cotroceni, a chemat partidele la discuţii şi, la finalul zilei, România a avut un acord formal pe o temă esenţială.

Aşadar, începutul lui 2015 ni-i prezintă pe principalii actori politici într-un joc simbolic de pact-pact. Dar testul pe care noi toţi trebuie să îl trecem în acest moment ţine şi de alte teme majore care, în lipsa consensului politic, vor fi din nou îngropate. 2015 este an preelectoral, prin urmare subiecte precum schimbarea legislaţiei electorale, modificarea Constituţiei, dar chiar şi un plan asumat de toată lumea pe Transporturi sau priorităţi în domenii precum Sănătatea sau Educaţia pot fi realizate fie acum, fie în 2017. În 2016 va fi, din nou, măcel.

Toate partidele şi actorii politici ar avea de câştigat din acceptarea dialogului pe aceste subiecte. Iohannis, pentru că vrea să arate că „stop şi de la capăt” sau „lucrul bine făcut” nu sunt doar vorbe goale. Victor Ponta şi PSD, pentru că ar arăta că şi-au învăţat lecţia din noiembrie 2014. Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu şi noul PNL pentru că ar demonstra că nu sunt atât de înfometaţi după guvernare, mai ales că există încă multe priviri sceptice faţă de responsabilitatea şi maturitatea acestei noi formaţiuni.

VOX POPULI, VOX DEI

Nu trebuie să fim, însă, naivi.

Acest gen de iniţiative vor fi în permanenţă cântărite de tabăra cealaltă din perspectiva a cine, ce şi cât câştigă în plan politic. De cele mai multe ori în astfel de dileme, cetăţeanul este lăsat în plan secund. De aici şi tentaţia pentru modelul ciomăgelii.

Dacă îşi doreşte cu adevărat o Românie a lucrului bine făcut, Klaus Iohannis va promova modelul consensual, în detrimentul celui conflictual şi, cel mai adesea, distructiv. Iar noi toţi, indiferent de opţiunile noastre electorale, trebuie să înţelegem un lucru de bun-simţ: vom reuşi împreună sau vom eşua singuri.

Paul Aparaschivei este expert comunicare politică - www.infopolitic.ro