Klaus Iohannis: Oamenii aşteaptă de la mine, ca viitor preşedinte, la mai multă seriozitate
Candidatul ACL la Preşedinţia României, Klaus Iohannis, a declarat duminică, la Oradea, că oamenii aşteaptă de la el ca viitor preşedinte să impună un altfel de politică în România, mai multă seriozitate, să aducă mai multă prosperitate şi mai multe şanse.
"În special, oamenii îmi spun că se aşteaptă de la mai multe locuri de muncă. Acesta este exact lucrul pe care mi-l doresc şi eu" a declarat, într-o scurtă declaraţie de presă, Klaus Iohannis.
Întrebat care dintre prerogativele preşedintelui, potrivit Constituţiei, este cel mai greu de aplicat, Klaus Iohannis a răspuns că "toate se aplică relativ uşor".
"Ce este cel mai greu de aplicat, mai degrabă greu de pus în practică, este viziunea preşedintelui. Totodată, consider că acesta este lucrul cel mai important. Preşedintele face lucrurile ce sunt scrise în Constituţie, dar rolul lui este mult, mult mai important pentru societate prin viziunea cu care vine şi, dacă are noroc, o poate pune în practică şi poate să mişte societatea în ansamblul ei", a spus el.
Candidatul ACL la prezidenţiale a participat anterior la o întâlnire cu aproape o sută de oameni de afaceri bihoreni, precum şi la festivităţile prilejuite de Ziua Oraşului.
"Oamenii de afaceri m-au încurajat, mi-au spus problemele lor, doleanţele dânşilor şi am putut să constat că ceea ce îşi doresc dânşii sunt exact lucrurile pe care şi eu le-am propus şi noi, noul mare partid de dreapta, începând de la relaxare fiscală, transparenţă, predictibilitate în legislaţia fiscală la nevoia de infrastructură", a subliniat candidatul ACL.
El a precizat că îi place în Oradea, mai cu seamă că, după festivităţile din parcul 1 Decembrie, a avut ocazia să se plimbe puţin prin oraş.
"Trebuie să spun că vă invidiez pentru parcurile pe care le aveţi în Oradea. În Sibiu, din păcate, stăm un pic mai înghesuiţi în oraş. Sper să le îngrijiţi aşa cum se cuvine, ca să le aveţi pentru foarte multe generaţii", a spus Iohannis.
Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, liderul organizaţiei liberale a municipiului, şi-a manifestat onoarea de a-l avea ca oaspete pe liderul PNL şi candidatul ACL la alegerile din 2 noiembrie.
"Este o onoare pentru mine, ca primar, ca dl Iohannis să fie astăzi la Oradea alături de ceilalţi lideri ACL. Sper ca prezenţa dânşilor să fie de bun augur atât în ce priveşte votul din primul tur la alegerile prezidenţiale, dar şi din turul al doilea. Cred că pentru Oradea şi pentru mine, ca român, este foarte important ca alegerile prezidenţiale să fie câştigate de domnul Klaus Iohannis", a menţionat Bolojan.
Klaus Iohannis s-a deplasat ulterior la întâlniri electorale cu oameni din Beiuş şi Aleşd.