Lui Antonescu i-a reușit ce nu i-a ieșit lui Băsescu: să scoată PNL de pe scena politică
Martorii neputincioși ai dezastrului liberal, fie că sunt din țară, fie că vorbim de partenerii siderați din ALDE, admit unanim că trecerea liberalilor la remorca PPE, pe locul 14, la coada cozii, este o capitulare și o eliminare a PNL atât de pe scena politică autohtonă, cât și de pe cea europeană.
Tratativele pentru alierea cu Blaga, anunțate cu insistență, au readus în memoria publicului un episod aproape uitat. PNL care era în componența USL, sesizând conflictul Blaga-Udrea și distanțarea conjuncturală de Băsescu invita PDL la discuții. Spre amuzamentul tuturor, liberal-democrații au dat un răspuns atât de pretențios și au pus niște condiții de parcă PNL ar fi pierdut alegerile parlamentare și locale în 2012 și nu PDL. Nu a fost singurul episod în care liberalii lui Antonescu și liberal-democrații lui Blaga au ajuns la conflict deschis și s-au insultat cu sete. Acum toate acestea sunt de domeniul trecutului, șterse cu buretele intereselor și vom asista la spectacolul de o ironie fină în care formațiunea înfrântă, PDL va absorbi și va destructura formațiunea învingătoare, PNL. Ce înseamnă asta? Numai chestii principiale care nu-l preocupă nici cât negru sub unghie pe Antonescu, gen moștenirea istorică a PNL, care se duce pe câmpii, compromiterea liberalismului românesc în afara țării și altele asemenea. Toate acestea, acceptate tacit de Antonescu, despre care s-a aflat de curând că și-a negociat partidul ca la târgul de vite, cu mult înainte să-și consulte formal BPN.
PNL se duce de râpă, poate chiar mai spectaculos decât a făcut-o PNȚCD, care acum este doar carcasa partidului de odinioară, ciuca miștourilor de presă, despre care se spune chiar în momentul de față că după demisia în masă a vicepreședinților n-a mai rămas cine să stingă lumina în sediu.
Dacă până acum, prin greșelile sale Crin Antonescu nu și-a compromis decât propriul viitor politic, de acum chiar speranța de viață politică a PNL se subțiază. "Există probabil o explicaţie politică. (...) În spate este această dorinţă nemăsurată a domnului Antonescu de a ajunge cu orice preţ preşedinte şi mişcările pe care le face se înscriu pe această orbită care va duce PNL în braţele preşedintelui Traian Băsescu, lucru care va duce la dispariţia PNL de pe scena politică prin absorbţia, înghiţirea lui, destructurarea lui. Acesta va fi sfârşitul pe care îl preconizez şi la care nu vreau să fiu, în niciun caz, parte. Nu vreau să împărtăşesc această soartă a PNL", a subliniat fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu.
Președintele partidului paneuropean ALDE, eurodeputatul Sir Graham Watson a caracterizat însă manevra lui Antonescu în termeni chiar mai duri. Conform acestuia, fostul lider al liberalilor a înnebunit sau este șantajabil...