Moise Guran DESFIINŢEAZĂ cartea lui Iohannis: Este o carte de propagandă

| 24 noi, 2014

"Cartea este scrisă în propoziţii scurte, ideile uşor de urmărit. Este o carte de propagandă, dar e una bună. Serveşte scopul, te face să empatizezi cu “gospodarul” Sibiului. Altfel spus, îţi spune ceea ce vrei să auzi", scrie jurnalistul Moise Guran pe blogul său despre cartea scrisă de Klaus Iohannis.

"Am sărit apoi la paginile cu Iohannis în politica mare, căutând în mod special episodul scoaterii în decor a lui Crin Antonescu. Acesta este descris cu un talent de PR-ist pur şi simplu. Nu poţi să-l contrazici, chiar dacă ştii că adevărul a fost altul", mai scrie Guran.

"N-am de gând să cad în isteria generală şi să fiu o altă cărămidă din statuia lui Klaus Iohannis, aşa că am citit cu un ochi critic viziunea de preşedinte a domnului Iohannis. Am fost, totuşi, mulţumit să constat că acesta înţelege corect rolul de preşedinte mediator, că identifică corect problemele naţiei, dar şi că soluţiile pe care le propune sunt relative. Nu sunt de fapt soluţii, ci problematici ridicate. Este posibil ca ceea ce mi s-a părut mie insuficient să fie corect din punctul de vedere al unui om care nu se antepronunţă, nu aduce soluţii pentru societate, ci le cere de la aceasta" a mai scris jurnalistul.

Citeşte şi: Posibil consilier prezidenţial al lui Iohannis, acuzat de PLAGIAT

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

11 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 dec, 2014
gorge
DESFINTEAZA
Moise Guran asta n-a fost sluga Varanului?
05 dec, 2014
miron
pentru pdl-istul postac kyme32
si nichita aia grasa care aparea la tv a scris carti asa ca las-o balta. Important este ce scrii acolo, nu faptul ca ai scris o carte. Iar vazand cum s-a prezentat johannis in prima confruntare aproape ca AM DUBII ca a scis-o el. tipul asta nu stie sa lege 2 propozitii.
Cat priveste rolul de mediator al tarii, NU sunt de accord. Dimpotriva pana acum nu a facut decat sa invrajbeasca! Care-I faza aia cu autonomia Ardealului?! Ardealul este Romania !!
28 noi, 2014
kyme32
da da
mai da'va in pana mea de psd'isti! hai sa o luam altfel, care presedinte a mai scris o carte ma?aaa nici unu, frecuva in aripa bine ca e propaganda, nu am cartea, nici nu am intentia sa o citesc, dar faptul ca a scris una conteaza, restul o scris ce? cecuri? sau aprobari pt nepoti/rude sa ia pamant si stiu eu nu?
27 noi, 2014
Laurentiu
info
continutul articolului difera total de titlul vostru de doi bani!!! GURAN e un simpatizant a Lui KJ...cel putin momentan...iar voi nu sunteti decat un latrator la populatie in solda cine stie carui PSD-ist...titlul OBIECTIV e total FALS!!!!!!!!!! ar trebui sa schimbati titlul site-ul in :SUBIECTIV!!!!
25 noi, 2014
marian
ce poti sa-i spui acestui individ plin de el,un taran prost platit de noi,ii este frica ca-i inchide ponta emisiunea de 2lei,gurane tata perversa nu te baga in seama ,mars la munca cinstita idiot...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ