Noul proiect politic al lui Crin Antonescu – să nu se refacă USL
Al doilea pas pe care Antonescu îl face pentru a-l oglindi pe Băsescu este definirea PSD drept „inamicul numărul unu”, după ce timp de trei ani nu știa cum să se lingușească mai bine pentru a obține funcții importante în administrația centrală și locală. Schimbarea la 180 de grade a atitudinii liderului PNL vine după ce acesta a extras în mod brutal miniștrii liberali din Guvern și a generat astfel ruperea USL.
Încet-încet, Crin Antonescu își dă arama pe față, apelând din ce în ce mai des la un discurs împins la extrem, foarte similar cu cel folosit de Traian Băsescu. După ce timp de trei ani a luptat la nivel declarativ cu Președintele și a profitat de beneficiile oferite de apartenența la Uniunea Social Liberală, Antonescu a decis acum să adopte o nouă strategie: să devină al doilea Traian Băsescu.
Primul pas în această direcție este preluarea în oglindă a mesajelor președintelui. În timp ce Băsescu șochează comunitatea internațională vorbind despre un nou posibil Război Mondial generat de situația tensionată din Ucraina, Crin Antonescu vine la scurt timp și declară că „ar fi mai probabilă refacerea URSS decât a USL”. Astfel de vorbe aruncate în mod iresponsabil în spațiul public demonstrează cât de puțin contează ideea de seriozitate pentru unii politicieni români.
Al doilea pas pe care Antonescu îl face pentru a-l oglindi pe Băsescu este definirea PSD drept „inamicul numărul unu”, după ce timp de trei ani nu știa cum să se lingușească mai bine pentru a obține funcții importante în administrația centrală și locală. Schimbarea la 180 de grade a atitudinii liderului PNL vine după ce acesta a extras în mod brutal miniștrii liberali din Guvern și a generat astfel ruperea USL, demonstrând astfel că întâlnirile sale cu Băsescu nu au fost simple coincidențe, ci etape ale unui plan bine pus la punct în vederea alegerilor prezidențiale.
Din păcate, proiectul Crin Antonescu – „România bunului-simț”, promovat atât de intens în 2009, a devenit astăzi o simplă amintire. Limbajul de mahala pe care Antonescu îl folosește astăzi are ca scop principal apropierea electoratului băsist și a structurilor de propagandă portocalie, iar lipsa de respect elementar pe care o manifestă președintele PNL față de vechii aliați este o nouă dovadă a firii schimbătoare și a duplicității de care acesta este în stare. Să ne amintim doar de momentul 2012, când Antonescu a promis că-și va da demisia dacă Băsescu nu va fi demis. Acest lucru, evident, nu s-a întâmplat.
În acest moment, se pare că pentru Antonescu principalul proiect este să blocheze refacerea USL, să blocheze funcționarea democratică a Partidului Național Liberal și să se apropie cât mai mult de PDL-ul care a tăiat pensiile și salariile românilor și de regimul Băsescu, cel care a furat România de oportunități reale de dezvoltare în ultimii 9 ani.
Ce fel de lider se dezice atât de ușor de alianța care a câștigat 70% din mandatele parlamentare în 2012, care a guvernat România timp de doi ani? Foarte simplu – tipul de lider reprezentat de Crin Antonescu și Traian Băsescu. Este un moment extrem de trist atunci când românii realizează că omul care le-a cerut votul spune acum despre refacerea USL că ar fi „un miracol jenant”.
Cât timp pentru Antonescu singurul defect al președintelui este că „nu se poate abține să facă politică mică”, atunci o Românie condusă de șeful PNL ar fi, pur și simplu, o Românie condusă în continuare de Traian Băsescu. Asemănările dintre cei doi, vizibile mai ales în ultima vreme, sunt uluitoare.
Ba mai mult – o concluzie absolut incredibilă pentru unii este că mai degrabă dă Băsescu dovadă de coloană vertebrală, refuzând să colaboreze cu PDL-ul lui Vasile Blaga, decât dă dovadă Antonescu de independență și consecvență. Un citat din interviul dat de Antonescu pentru Andreea Pora, pe care o simpatizează ca „profesionist”, este de o relevanță maximă:
“PDL și PMP, după cum ați remarcat, de când am venit la putere pentru mine nu au mai reprezentat ținte, deoarece sunt în opoziție și cred că rostul celor de la putere nu e să critice opoziția. Dacă există lucruri pe care trebuie și putem să le facem împreună, astea vin natural și sper să le facem împreună”, a spus recent Antonescu.
Este clar pentru toți românii ce urmează: o alianță Antonescu – Blaga – Udrea (PNL-PDL-PMP), care se va supune în fața lui Traian Băsescu. Un scenariu horror!