Victor Ponta susţine că s-au făcut presiuni politice în favoarea lui Dan Adamescu să fie la ASF
Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă la Antena 3 că s-au făcut presiuni asupra sa şi a fostului ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu, pentru ca un apropiat al omului de afaceri Dan Adamescu să fie menţinut în Autoritatea de Supraveghere Finaciară (ASF).
'S-au făcut nişte presiuni fantastice asupra mea şi asupra lui Daniel Chiţoiu pentru ca domnul Daniel Tudor-omul domnului Adamescu- să rămână în cadrul ASF şeful secţiei de asigurări, că am considerat, pe baza informaţiilor pe care le aveam, că domnul Adamescu şi compania domniei sale sunt foarte aproape de a comite una dintre cele mai mari fraude din istoria României, vorbim de sute de milioane de euro', a spus prim ministrul.
Întrebat de unde veneau presiunile şi dacă acestea erau politice, Ponta a răspuns: 'Evident funcţia de şef al ASF a fost negociată de noi, politic, cu colegii liberali. Domnul Tudor are un grup de colegi liberali care îl susţin'.
Ponta a adăugat că în cadrul unei şedinţe cu conducerea Băncii Naţionale i-a cerut lui Dan Radu Ruşanu, fostul şef al ASF, să sesizeze Parchetul.
'Am participat alături (..) de board-ul Băncii Naţionale, guvernator, prim- viceguvernator, şeful secţiei de Supraveghere şi de toţi membrii ASF-ului şi de ministrul de Finanţe Daniel Chiţoiu, cred că era şi Liviu Voinea, la o şedinţă în care am discutat despre efectele asupra pieţei produse de faptul că firma domnului Adamescu a făcut un fel de schemă Ponzi adică a acoperit o gaură, făcând o gaură şi mai mare şi mai mare şi la un moment dat auditul făcut de ASF dădea nişte cifre uriaşe. A fost opinia şi a guvernatorului şi a mea către Radu Ruşanu şi conducerea de atunci a ASF : 'sesizaţi toate instituţiile statului inclusiv Parchetul, altfel sunteţi voi vinovaţi că acoperiţi', a afirmat premierul.