Ponta: Ordonanţa salariilor din ASF a fost evident eludată, Guvernul nu a luat în calcul şi premiile
Ordonanţa care plafona salariile din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la nivelul celor din Banca Naţională (BNR) a fost evident eludată, Guvernul neluând în calcul că trebuie să redacteze actul într-o formă care să prevadă clar că acest nivel include şi premiile, afirmă premierul Ponta.
"Cred că la ASF trebuie făcute schimbări majore atât în ce priveşte conducerea, cât şi în ce priveşte modul de organizare, pentru că ceea ce noi am trecut în ordonanţa de urgenţă, şi anume plafonarea tuturor salariilor la salariile din Banca Naţională a României, a fost evident eludată. Nu ne-am gândit atunci să spunem că cu tot cu premii şi cu alte lucruri să nu fie mai mult decât la BNR şi uite ce s-a întâmplat", a spus Ponta.
El a precizat că a discutat deja în acest sens cu preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat şi că acesta va solicita, în cadrul comisiei, o discuţie pe tema ASF
PDL a depus o scrisoare la Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în care solicită ca, în cadrul comisiilor de buget ale Parlamentului, să se efectueze în regim de urgenţă verificări privind politica salarială de la ASF.
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, marţi, că atât el, cât şi liderul UNPR, Gabriel Oprea, au fost consultaţi de premierul Victor Ponta privind demararea unei anchete parlamentare în cazul ASF şi şi-au dat acordul politic, el arătând că discuţia nu a existat şi în USL, cu liberalii.
La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că liberalii sunt în principiu de acord cu declanşarea unei anchete parlamentare privind activitatea ASF şi nivelul salariilor din această instituţie.