Ponta: Nu m-am văzut niciodată cu Băsescu fără să-i spun şi lui Antonescu

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Chişinău, că nu s-a întâlnit niciodată cu preşedintele Traian Băsescu fără să-i spună şi partenerului său, cu referire la liderul PNL, Crin Antonescu.
'Eu nu m-am văzut niciodată cu domnul Traian Băsescu fără să-i spun şi partenerului meu, dar nu cred că există o obligaţie în acest sens', a spus Ponta.
Anterior, premierul Victor Ponta a afirmat că nu a fost informat despre discuţiile dintre liderul liberal şi preşedintele Traian Băsescu şi despre care Crin Antonescu a vorbit joi seară la un post de televiziune.
Preşedintele PNL spunea că, în afară de ceremoniile de învestitură a miniştrilor, s-a mai întâlnit cu şeful statului de vreo două ori, pentru a discuta teme de politică externă, cum ar fi cazul Republicii Moldova, unde urma să efectueze o vizită.
'Eu cred că teme de politică externă (...) trebuie discutate chiar cu oameni pe care nu-i suporţi, dacă ei sunt preşedinte, ministru de Externe sau prim-ministru', a spus Antonescu.
Ştirile orei

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

Ponta: Ordonanţa salariilor din ASF a fost evident eludată, Guvernul nu a luat în calcul şi premiile
