Ponta, unor susţinători din Oltenia: "Băsescu în locul lui Gică Popescu. Aşa facem"
Presedintele PSD, premierul Victor Ponta, a participat, miercuri, la un miting electoral in comuna Dobrun, din judetul Olt, la sfarsitul reuniunii el adresandu-se unui sustinator din multime care il interpelase, spunandu-i: "Basescu in locul lui Gica Popescu. Asa facem".
Ponta a mers, miercuri, in comuna Dobrun din judetul Olt, unde a obtinut cel mai mare scor la primul tur al alegerilor prezidentiale, fiind ales de 95% din alegatori.
Mitingul electoral a avut loc in fata primariei din localitate, unde Ponta a vorbit aproximativ cinci minute in fata celor o mie de localnici.
Dupa ce a terminat discursul, Ponta a fost interpelat de un sustinator care statea in fata scenei. "Basescu in locul lui Gica Popescu. Asa facem", i-a raspuns Ponta, dupa care a coborat de pe scena, alaturi de Liviu Dragnea si Paul Stanescu.
In drumul sau spre autocarul de campanie, care il astepta pentru a se deplasa catre Slatina, Ponta a vorbit cu un alt sustinator, caruia i-a transmis acelasi mesaj: "Basescu in locul lui Gica Popescu".
Ponta si-a incheiat discursul cu parafrazarea unui cantec al lui Tudor Gheorghe: "Aici este tara mea si neamul meu cel romanesc/ Aici eu sa mor as vrea, aici vreau eu sa traiesc".
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, actual candidat lapresedintie, afirma, pe 28 octombrie, ca daca ar fi presedinte, l-ar gratia din prima zi pe fostul fotbalist Gheorghe Popescu.
Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat definitiv, in 4 martie, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o luna si zece zile, in Dosarul Transferurilor. Fostul component al echipei nationale a Romaniei este incarcerat la Penitenciarul Rahova.