Sesizarea Gabrielei Firea privind imunitatea preşedintelui, RESPINSĂ de CCR

| 13 noi, 2014

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins joi ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a senatoarei PSD Gabriela Firea în legătură cu imunitatea şefului statului, ridicată în cadrul procesului în care aceasta a contestat decizia Parchetului General de suspendare a anchetării preşedintelui Traian Băsescu pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 312, alin. 2 din Codul de procedură penală sunt incidente şi în cazul urmăririi penale declanşate împotriva persoanei care ocupă funcţia de preşedinte al României, impedimentul legal temporar care determină acest lucru fiind imunitatea acestuia.

'În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat ca dispoziţiile art.312 alin.(2) din Codul de procedura penala sunt constituţionale în raport de criticile formulate. Curtea a reţinut ca dispoziţiile art.312 alin.(2) din Codul de procedura penală sunt incidente şi în cazul urmăririi penale declanşate împotriva persoanei care ocupa funcţia de Preşedinte al României, impedimentul legal temporar care determină suspendarea urmării penale fiind constituit în această situaţie de prevederile art.84 alin.(2) din Constituţie referitor la imunitatea Preşedintelui României', se arată întru-un comunicat al CCR postat joi pe site-ul instituţiei.

Plenul CCR a discutat joi excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art.312 alin.(2) din Codul de procedură penală, potrivit cărora: 'Suspendarea urmăririi penale se dispune şi în situaţia în care există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană'.

Critica de neconstituţionalitate a vizat incidenţa acestor dispoziţii legale cu privire la persoana care ocupă funcţia de preşedinte al României şi s-a raportat la prevederile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(5), care consacră principiul respectării obligatorii a Constituţiei şi a legilor, art.16 alin.(1) şi (2) privitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art.84 alin.(2) coroborat cu art.72 alin.(1) referitor la imunitatea preşedintelui României şi în art.142 alin.(1) privind rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie şi se comunică instanţei care a sesizat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ