Soluţia unui primar pentru a combate şomajul din localitatea sa

| 29 iul, 2014

Un primar gorjean are o soluţie inedită pentru problema şomajului în judeţ. Sătenii dornici să muncească vor fi sprijiniţi de autorităţile locale pentru a scăpa de sărăcie.

Cătunele este o comună gorjeană cu 2.500 de locuitori, compusă din şase sate. Majoritatea oamenilor trăiesc din agricultură (în comunism, comuna era renumită pentru legumele produse aici) şi minerit, iar şomajul este la cote extrem de ridicate. În aceste condiţii, primarul Florinel Ţuilă s-a gândit la un proiect prin care să ajute sătenii cu poftă şi putere de muncă să înceapă o afacere.

Primăria va achiziţiona din bani proprii 20 de solarii, pe care le va da sătenilor dornici să muncească. Pentru a-şi putea vinde legumele, primăria Cătunele va amenaja o piaţă de desfacere în apropierea oraşului Motru, cu 19.000 de locuitori.

"Va fi un parteneriat între noi, ca primărie, și cetățeni. Cei care vor primi aceste solarii vor trebui să le cultive, să se ocupe de legumicultură și apoi să își vândă legumele. Banii vor fi ai lor. Oamenii din Cătunele nu au locuri de muncă, au nevoie de ajutor și cred că această idee este numai bună", spune primarul, citat de Gorj Domino.

După acest proiect, primăria plănuieşte să înceapă un altul. 20 de vaci cumpărate din bani din bugetul local vor fi date unor familii sărace din sat. Singura condiţie care va fi impusă acestora este să dea unei alte familii din sat prima viţică născută. Astfel, în fiecare an, tot mai multe familii vor putea deveni crescătoare de animale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ